MĂNĂSTIREA TISMANA

ARHITECTURA ŞI PICTURA

Pagini prelucrate după broşura aflată în vânzare la mănăstire

Biserica mare a Mănăstirii Tismana, cu hramul "Adormiri Maicii Domnului" este ctitorie a Sfântului Nicodim şi a lui Radu I Voievod, care a murit înainte de a se desăvârşi lucrarea şi mănăstirea a fost terminată de fiii acestuia Dan I şi Mircea cel Batran. Biserica, zidită direct pe stâncă, susţinută de contra fort şi de pridvorul ce înconjoară pronaosul şi o parte din naos, precum şi tencuiala groasă de 3 cm, de o duritate rar întâlnită, în stil bizantin, plan triconc, cu trei turle pe naos, pronaos şi pridvor. Pridvorul avea câte o camera închisă la nord şi la sud, cu ferestre înguste, crenelate, ceea ce demonstrează că avem de-a face cu un plan destul de complicat, nemaiîntâlnit în ţara Românească

Simplitatea formelor parametrului, în special la altar, ne încredinţează asupra fundaţiei "fără nici o pretenţie de aranjament decorativ". La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice şi florale, până se uscau bine pereţii se stabilizau.

După dezastrul care a avut loc în anul 1488, prigoana turcilor şi tătarilor cu unguri şi nemţii, biserica a fost restaurată parţial şi acoperită cu plumb de Neagoe Basarab (+ 1521) şi Doamna Despina. Ancadramentele şi uşile au fost refăcute în anul 1541 de către domnitorul Radu Paisie, ginerele lui Neagoe Basarab, având ornamente florale ce se repetă şi o inscripţie în slavonă: "S-au făcut aceste trei uşi în timpul egumenului Vasile când domnea piosul Io Radu Voievod (Radu Paisie) şi fiul său Marcu (Mircea) Voievod, în anul 7050( 1541) septembrie 14. "

A doua inscripţie, de pe ancadramentul uşii de la intrarea în biserica conţine troparul Adormirii Maicii Domnului; pietrarul artist anonim, demonstrează a fi un artist desăvârşit, opera lui rămânând una dintre cele mai frumoase inscripţii de acest gen. Biserica a rămas ne zugrăvită policrom până în anii 1563-1564, când Nedelcu Balăceanu, marele vornic "cel dintâi boier în sfatul ţarii ce avea sarcina de cârmuitor, de înalt judecător al curţii domneşti şi al întregii ţări", l-a dus pe Dobromir de Târgovişte şi a împodobit-o cu pictură.

Ca mărturie, în naos se păstrează deasupra uşii o pisanie în penel, scrisă în limba română cu caractere chirilice, care este o transcriere a pisaniei originale (1564) extinsă anterior: "Prin numile Tatălui şi al Fiului şi cu ajutoriu (l) Sf(â)ntlui Duh. Amin! Insă eu robul stăpânului I(Isus) H(risto)s, Io Radu vo(i)evod am înzidit acest sf(â)nt şi d(u)mnezeesc lăcaş, Adormirea prea Sfintei noastre de D(um)nezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, din temelie până la săvârşit, sf(â)nta mănăstire Tismana, trecând spre lăcaşul cel de veci. Deci, după aceia, cu voia lui D(u)mnezeu, eu robul lui D(u)mnezeu, jupan Nedelcu vel (mare) vornic fiind la bunul credincios Petru vo(i)evod, sfetnicul măriei sale, văzând acest sf(â)nt lăcaş nezugrăvit, şi cu ajutorul lui D(u)mnezeu a Adormirii a Af(i)ntei sale Maici şi prin Sf(â)ntului, părintelui nostru Nicodim arhimadritul, am râvnit cu toata inima mea şi am zugrăvit (şi) înfrumuseţat cu toată podoaba D(um)nezeului de sus, dând rugăciune la măria sa buncredinciosul Io Petru vo(i)evod, feciorul marelui Mircei vo(i)evod, me-au dat voie şi carte domnească de am sărvârşit în zilele egumenului kir Ioan, la leat 7073(1564)."

Ctitorul picturii ilustrează bivalenţa ctitoricească a bisericii, zugrăvind pe peretele de vest al naosului, de o parte şi de alta a uşii, doua compoziţii votive: cei doi voievozi Radu I Negru Voda şi Mircea cel Batran, susţinând macheta bisericii, în calitate de ctitori ai picturii bisericii.

Pictura actuală din pridvorul refăcut al bisericii mari

Această pictură, a sec.al-XVI-lea, în stil post bizantin a lui Dobromir de Târgovişte, un pictor deosebit de sensibil şi de o inaltă ţinută artistică, a fost făcută cu culori vegetale; artistul a folosit un roşu oriental, unic, "roşu de Tismana". De altfel, în policromia Tismanei este predominantă culoarea roşie, care simbolizează viaţa.

Ne scrie Paul de Alep în anul 1657, că la intrarea în mănăstire "...am mers pe o potecă îngustă de jur împrejurul clădirii, înainte de a ajunge la prima poartă de fier... că mănăstirea arată foarte bine, nu era deloc deteriorată". Subliniază în continuare grija lui Matei Basarab pentru refacerea şi consolidarea vechilor fortificaţii ale cetătii Tismana. Tot Matei Vodă a înzestrat mănăstirea cu un clopot pe care se vede stema ţării, vulturul cu crucea în cioc şi deasupra o coroană. "Acest clopot l-a făcut Io Matei Basarab Voievod şi l-a dat Mănăstirii Tismana".

Matei Basarab a stat ascuns la Tismana de frica domnitorului Leon al-III-lea, care voia să-l ucidă şi spune cronica ca: "Matei aga şi cu ceilalti s-au închis în Mănăstirea Tismana şi trei zile stând împrejurul mănăstirii gonacii, nimic nu le-a putut strica, ci noaptea au ieşit şi au trecut din nou în Transilvania".

Ajuns domn, Matei Basarab, ca recunoştinţă, a ajutat mult mănăstirea. În vremea egumenului Ioan Arhimandritul, pe cheltuiala sfintei mănăstiri şi cu ajutorul lui Matei şi Stanca Glogoveanu, care au dat "aorul şi văpselile", a fost refăcută pictura bisericii, în anul 1732, de o echipă condusă de Ranite Grigore, dar numai în sfântul altar şi în naos. Pictorii zugravi au dat jos prima pictură, fresca lui Dobromir şi au pus noua frescă în stil post-brâncovenesc. În naos, pe peretele de apus, spaţiul rezervat ctitorilor bisericii a fost repictat. Lucrările au fost amânate până în anul 1766, când văduva Stanca Glogoveanu, reia pe cheltuiala ei terminarea picturii bisericii, în pronaos şi pridvor. Pictura executată în frescă de zugravu Dimitrie Diacinu, a fost aplicată direct pe fresca lui Dobromir, respectând aceeaşi configuraţie, acelea şi scene de la nivelul ferestrelor în sus. în primul registru de jos au fost repictaţi noii ctitori, după cum glăsuieşte pisania aflată deasupra uşii:

"Această sf(â)ntă şi dumnezeiască biserică s-au împodobit cu zugrăveala, precum se vede cu toat(ă) keltuial(a) dumnea(e)I consil(i)ere(a)sa Stanca Glogovenca, însă biserica, altariul şi tinda şi anavonu(l), pentru veacinica pomenire a dumneaei şi a tot neamul dumneaei, în zilele prea luminatului domn, Io Scarlat Grigorie Ghica v(oie)vod, în zilele prea sfinţii sale, părintelui Parthenie episcopul Râmnicului-Noului Severin şi fiind igumen la această sf(â)ntă mănăstire, părintele Gherasim arhimndrit. Mai 30 zile, leat 7274 (1766) şi fiind zug(rav) Dimitrie diaconu(l), pis (a scris)."

Tot în anul 1766, pe cheltuiala mănăstirii, a fost refăcută catapeteasma, din lemn de tei cu ornamente florale stil brâncovenesc, suflate cu aur, egumen fiind Kir Gherasim. Stanca Glogoveanu reface şi uşile de la intrare, (1782) în lemn de nuc, înlocuindu-le pe cele vechi, dăruite în anul 1698 de Constantin Brâncoveanu şi executate de meşterul Nichita.

Energicul Arhimandritul Spiridon a facut mari şi importante îmbunătăţiri bisericii mănăstirii, ce le găsim înşiruite, cu o plăcută lectură, în urmatoarea inscripţie: "Vremea ce singură face, după vremi iarăşi preface, precum şi aici vechimea şi vremi cu întâmplare, la multe lucrări au adus dehulare: tâmpla biserici, icoanele toate şi uşile împărăteşti, zugrăveala cu sfinţi pân deasupra de ferestre, pardoseala de jos, jeturile, toate ferestrile fiind foarte strâmte, acestea toate s-au făcut şi ferestrile s-au mai lărgit buclionul în lăuntru, catihumenul afară şi alte lucrări den nou şi zidiri s-au făcut în vremea părintelui egumen Spiridon arhimandrit, în veacul cel mai plăcut ce Dumnezeu ni-au dăruit, fiind domn stăpânitor al ţării, Gheorghe Dimitrie Bibescu voievod, privind. Eară arhipăstor şi mitropolit fiind domn Neofit, la ani de la Hristos 1844. Alecsie zograf din Câmpulung."

Sfântul Antonie şi Nicodim, basorelief de pe toaca mănăstirii

Ştefan Ieromonahul dăruieşte mănăstirii o toacă de bronz (1840), deosebit de valoroasă, cu vulturul bicefal, stema Basarabilor, având sculptat "Adormirea Maicii Domnului", Sfântul Antonie şi Sfântul Nicodim.

Biserica bolniţei cu hramul Sfântul Nicolae, a fost refăcută în 1650 de Matei Basarab, azi existând ca paraclis, cu hramul Sfântul Ilie. Ambiţia domnitorului Dimitrie Bibescu (1842-1848) de a transforma partea de sud a Mănăstirii Tismana în Palat domnesc a dus la restaurări nefericite făcute de arhitecţii străini: Ioan Shlahtter, Olein şi Scarlat Benis, intre ani 1846-1855. Aceştia au distrus partea originală, unică a arhitecturii, ciuntind trupul bisericii prin demolarea pridvorului şi a camerelor laterale, au înlocuit ferestrele din pronaos dându-i bisericii un stil gotic. Un incendiu în 1861, a distrus casele domneşti. În anul 1955, prin grija Mitropoliei Olteniei, sub arhipăstorirea mitropolitului Filmilian (+1972), stareţa mănăstirii fiind Monahia Ierusalima Gligor, s-au făcut lucrări ample de restaurare la Mănăstirea Tismana. în pronaosul bisericii, specialiştii au descoperit acele două straturi de frescă suprapuse; s-a instaurat un şantier şcoala, conducătorul lucrării fiind pictorul G. Russu, care au lucrat cu multă dăruire, reuşind printr-o metodă unică în acea vreme să desprindă fresca din sec. al XVIII-lea, fragment cu fragment şi să le încastreze pe pereţii muzeului şi pe pereţii coridoarelor. Astfel s-a reuşit punerea în valoare a frescei din sec. al XVIII-lea, au fost recuperate 304 tablouri, tablou Sf. Mahrama ce o susţin patru îngeri (2x3.2 m) a fost detaşat în întregime, din turla şi aplicat pe perete. Pe parcursul lucrărilor, fiecare tablou descoperit reprezenta un eveniment artistic, figurile Maicii Domnului şi a sfinţiilor sunt delicat învăluite în penelul unui artist deosebit de sensibil.

Compoziţiile au un desen corect lipsind contrastele cromatice puternice şi se prezintă într-o armonie discretă a tonurilor potolite, cu mult echilibru. De o deosebită valoare artistică la Dobromir este Sinaxarul (in 9 registre ce reprezintă sfinţii din fiecare zi a anului), el nu are monotonia acelor parcelări a peretelui în sute de imagini mărunte, ci zugravul îi dă o prospeţime şi varietate narativă remarcabilă, compoziţiile alternând ritmic cu figurile izolate, compartimentele înguste cu cele largi, iar scenele violente alternează cu liniştea siluetelor sfinţilor.

Detaliu de pe uşă

Tot din iniţiativa Mitropolitului Firmilian au fost înlocuite uşile din 1782 cu altele lucrate la Mănăstirea Plumbuita în 1966, care le copiază foarte bine pe cele anterioare, aflate acum în muzeul mănăstirii. în anul 1970 încep alte serii de lucrări de renovare a mănăstirii, pe cheltuiala Mitropoliei Olteniei, arhipăstor fiind Mitropolitul Dr. Acad. Nestor Vorniocescu (+2000), cercetător istoric şi pasionat descoperitor al trecutului nostru românesc; s-au restaurat cele două biserici, s-au înlocuit acoperişurile din plumb, pardoselile şi s-au refăcut chiliile. în anul 1983 s-a reconstruit pridvorul bisericii mari, ce fusese demolat, pe vechea temelie ce se păstra în teren, iar conducătorul de lucrări a fost ing. Ionel Sălajan, actualul episcop Ioan al Covasnei şi Harghitei, stareţa mănăstirii fiind tot Monahia Ierusalima Gligor. S-au urmărit în special să i se dea Mănăstirii Tismana aspectul ei cât mai original, autentic românesc, sursa de informare fiind: documentele grafice ale ing. Y.Weiss din 1731, descrierile diaconului Paul de Alep, din 1657, tablourile votive ale ctitorilor care susţin biserica miniată în mâini, şi altele.

În anul 1996 a fost zugrăvit pridvorul bisericii de către pictorul Grigore I. Popescu din Câmpulung. Pictura este în stil bizantin, deosebit de frumoasă, cu tenta de vechi şi cu aceleaşi nuanţe de culori ca în vechea pictură a bisericii (sec.al-XVI-lea), cu desen corect şi armonie mai multă decât reuşita a îmbinărilor compozistice şi cu o reprezentare iconografică unică. Aici pentru prima dată în ţara noastră, au fost pictaţi numai sfinţii români, începând cu Sfântul Apostol Andrei - apostolul românilor, întâiul chemat de Mântuitorul la apostolie în Dobrogea noastră; sfinţii daco-romani descoperiţi la Niculiţel (sec. al-IV-lea), sfinţii care au sfinte moaşte la noi în ţară şi până la sfinţii români canonizaţi în anul 1992: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu cu fiii, Ioan Iacob de la Neamţ, Ghelasie de la Râmeţ, Antim Ivireanu şi alţii.

Sfântului Nicodim cel sfinţit de la Tismana şi mare făcător de minuni i s-a rezervat spaţiu mai mare în redarea iconografică, cu scene şi minuni din viaţa sa. Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost ne asemuit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de-a lungul veacurilor a făcut sa se piardă. Renumele acestei mănăstiri, vistieria şi întinsele domenii din ţara Românească şi Ardeal, de peste munţi şi Dunăre (10 sate din Serbia), odoare de aur şi argint, pietre preţioase, veşminte din stofe scumpe. 80 de sate, vii, moară, vămi, eleşteu, păduri cu tisă şi castani comestibili, credincioşilor, biblioteca, ateliere de caligrafie renumite, cât şi pelerinajele credincioşilor la moaştele Sfântului Nicodim, au făcut din Mănăstirea Tismana un centru religios foarte căutat din ţara şi din străinătate.

Paraclisul cu hramul Sfântul Ilie

Donaţiile făcute Mănăstirii Tismana pe parcursul a circa cinci secole sunt foarte numeroase şi însemnate, demne de o mănăstire atât de celebră, o fundaţie a Basarabilor.

Mulţimea documentelor, a hrisoavelor aflate în păstrare la Arhivele Statului (52 de pachete şi 3 condici mari) este o strălucită mărturie a donaţiilor făcute cu atâta dărnicie şi pietate de către domnitori, boieri, chiar şi străini.

Se poate spune ca n-a fost domnitor în ţara Românească care să nu fi făcut o donaţie mănăstirii s-au cel puţin să-i confirme stăpânirea peste averile dăruite de înaintaşi. O parte a obiectelor de tezaur a mănăstirii o găsim la Muzeul de Artă din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, Muzeul de la Mogoşoaia, Muzeul Patriarhiei. Obiectele foarte valoroase au fost duse în primul război mondial la Moscova, spre păstrare.

Muzeul mănăstirii cu predilecţie Muzeu de pictură murală, unic în ţară, adăposteşte şi piese de broderie: o bederniţă şi un omofor din sec. al XIV-lea, icoane vechi, obiecte de cult, cărţi vechi, uşile bisericii şi altele. în biserica mare se găseşte o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti în 1980, care conţine trei părticele sfinte moaşte: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă şi crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe capac, în interior sunt prezentaţi în medalioane aceşti sfinţi, iar în exterior sunt scene din viaţa şi minunile Sfântului Nicodim.

Biserica Mănăstirii Tismana îşi etalează statutul "monument de artă" prin tot ceea ce reprezintă şi există în ea: catapeteasmă făcută în anul 1766, cu icoanele împărăteşti (1844); iconostasul pictat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 şi 1735; policandru mare din alamă lustruită (1820); toaca metalică de forma vulturului bicefal-stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, şi altele.

Prima pagină

CAI DE ACCES INSEMNARI VECHIME CUVIOSUL NICODIM PICTURA ALTE INFO TISUL CASTANUL

secretariat :  mail

© Mănăstirea Tismana – 2005