ÎNSEMNĂRI
DESPRE MĂNĂSTIREA TISMANA
Pagini prelucrate după broșura aflată în vânzare la
mănăstire
Vedere din dealul Eroni
Străbătând Comuna Tismana, în capătul ei,
ni se înfățișează într-un peisaj fermecător Mănăstirea Tismana asemenea unui
castel medieval cu bastioane la colțuri. Ea este așezata pe vârf de stânca, pe
muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura
întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa
rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de circa 40 m în râul Tismana.
Peisajul
acestei amintiri seculare prilejuiește o stare de bucurie lăuntrică
inconfundabilă ce ne poartă la însemnările lui Alexandru
Vlahuță, "România pitorească": ...
"La o cotitură a drumului, crengile se
desfac, o ferestruie se deschide-n peretele de verdeață din fund răsare, peste
vârfurile copacilor, un turn înalt și galben. De-abia l-ai văzut însă - și
bolta de ramuri se-nchide din nou. Dintr-acolo se aude tot mai tare, tot mai
aproape, un vuiet ca de moară, ș-un răpăit, un plesnet de apă care cade pe
lespezi.
Deodată
ca la un semn, perdeaua de arbori se da la o parte sus, pe vârful unei stănci
fioroase, iți apare în toată fantastica ei măreție, mănăstirea Tismana, cu
zidurile ei îndrăznețe, cu turnurile ei înalte de castel din timpurile
vechi...apa se sparge și se preface într-o spumă fumurie, pe care o ia ș-o
duce-n undele-i repezi răul Tismana."
În străbuna cetate a Mănăstirii Tismana se
poate intra numai în partea de vest, în rest era fortificată natural cu râpe
destul de înalte și inaccesibile. De jur-împrejur incita era înconjurată de
ziduri groase de piatră. Ori de câte ori cetatea era atacată, era deteriorat
zidul de la intrare. Celebrul călător Paul de Alep,
împreuna cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în
iulie 1967 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, "Note de
călătorie", printre altele: "...într-adevăr,
ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea
locului și așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are,
ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare."
Iar marele savant
al neamului, Nicolae Iorga, colindând patru ani
țara în lung si-n lat (1902-1906), scrie despre Mănăstirea Tismana, în "Sate și mănăstiri", fascinat de frumusețe
și imensitatea pădurilor înconjurătoare: "...e însăși mai înecată în păduri uriașe decât orice
altă mănăstire a noastră" și că "...a venit în țară acest călugăr sârbesc ca sa
întemeieze după normele de bună rânduială din Athos viața călugărească a
romanilor... și așa ... clădi el, în acest colț de raiu, unde vara e strălucită
și iarna foarte blândă, cea dintâiu mănăstire mare pe pământul românesc, cea
dintâiu durată în zid: Tismana".
Pășind pe poarta mănăstirii ești cuprins
de respect și admirație pentru gloria strămoșilor noștri evlavioși. Sufletul
iți este copleșit de amintiri istorice și pășești cu vie emoție pământul, pe
care de-a lungul a peste șase secole l-au călcat străbunii: Sfântul Nicodim,
voievozii, doamnele și domnițele, înalte fețe bisericești, cuvioși părinți,
boieri, regele României Mari, scriitori, istorici și multe milioanele de
credincioși ce și-au plecat genunchii în această veche lavră, monument de
cinstire superlativă a credinței și patriotismului înaintașilor noștri,
socotită ca o inimă de taină a Olteniei. Îmbogățiți cu atâtea repere sufletești
și turistice ne umplem inima de umilință și se deșteaptă în noi sentimentul că
aparținem șirului unui pelerinaj adânc românesc, nesfârșit și veșnic.
"Iată cea
mai veche și cea mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt"
Grigore
Alexandrescu
Citiți RĂSĂRITUL LUNII LA TISMANA
Aveți sus o legătură
"...măreț
cuib al Basarabilor"
George Coșbuc
George Coșbuc (stânga) și Ramiro Ortiz
ambasador al Franței
La Fântâna Chihaia de pe Valea Tismanei
1915
