CASTANUL
COMESTIBIL
Castanea sativa
Dicționarul botanic
explică sec : castanul - arbore care atinge până la
25-30 m înălțime
și diametre foarte
mari; tulpina dreaptă,
cilindrică, ramificație bogată, dând
o coroană deasă, întinsă lateral; scoarța:
cenușie-verzuie cu pete
albicioase; frunzele-dințate pe
margine; fructul este de culoare brun închis.
Iată un arbore - spun
însă încântați locuitorii Tismanei - de la care se folosește totul în afară de
rădăcină. Fructele sunt excelente ca aliment, frunzele constituie materie primă pentru
un ceai medicinal, iar din tulpină se
pot face scânduri de bună calitate, folosite nu numai la mobilă,
ci chiar în execuția pretențioasă a putinilor și butoaielor.
Originea mediteraneană a castanului
ne face să ne întrebăm: cum a fost
posibilă acomodarea pe
meleagurile Tismanei a acestui arbore atât de util? Climatul submediteranean, mai ales al platformei Gornovița, răspunde în
bună măsură întrebării. Castanul,
moșmonul, gențiana, untul
pământului, liliacul, nucul cresc în
mod natural aici fără intervenția omului.
Dar despre castanul
comestibil de aici s-a scris destul încât să facă el însuși obiectul unei
monografii. V.A. Ionescu în 1929 consideră prezența castanului brun la o continuitate din terțiar până în zilele
noastre. Alți istorici pretind că ar fi dovezi că el a fost plantat aici de
coloniștii romani în epoca de colonizare a Daciei.
Însă buletinul de
călătorie al patriarhului Macarie de Antiohia, care vizitează mănăstirea Tismana în zilele lui Matei
Basarab, spune clar: "Sfântul
Nicodim sădi pe dealurile din jur vii și păduri de castani
care se văd până astăzi". Insoțitorul patriarhului, arhidiaconul Paul de Alep, mai amintește de Nicodim, ctitorul mănăstirii Tismana, precizând că după construirea primei bisericuțe " și butoiul
(este vorba de un butoi uriaș, de 36000
ocale n.n.) l-a construit el însuși,
acest sfânt, cu propria mână, din lemnul ce se numește Tisă"
În buletinul
Societății regale române de geografie, profesorul Ion Conea ține să ne mai dea
amănunte. Iată ce scrie el in 1931:
"Amarnic
om al lui Dumnezeu , sfântul Nicodim: cu propria mână a ajutat la zidirea mănăstirii; cu propria lui
mână a construit butoiul cel urias; cu mâna lui, apoi, a plantat viile și castanii din jurul mănăstirii; și
iarăși cu mâna lui proprie a scris
aceea frumoasă evanghelie care se
păstrează pănă astăzi"
Iată, așadar explicația faptului că în
pădurile de castani de pe dealurile
Eroni și Pocruia există și exemplare
de dimensiuni foarte mari, plantate
probabil în vremea lui Nicodim (secolul al XIV-lea)
sau imediat după aceea. Trei exemplare din acestea se află în dealul
Nereaz, la intrarea în satul
Gornovița. Ele sunt declarate "Monument al naturii" și
măsoară pe circumferință 8,12 m, 6,28 m
și 5,77 m. Alte câteva exemplare, la fel de mari se află în
pădurea de castani Eroni, iar
unul a cărui circumferință depășea 10 m
s-a prăbușit, putred, în 1985,
după o existență de circa 600
ani.
Pădurea de castani
Eroni, cea mai compactă și densă, se întinde astăzi pe o suprafață de circa
40 ha și dă o productie de 30-65
tone castane pe an. In schimb, pădurea
de castani din dealul Pocruia, a cărei suprafață este
de circa 35 ha, este mai dispersată asigurănd o productie mai
slabă :16-30 tone castane anual. Această pădure urmează a fi retrocedată
vechilor proprietari. Din acest motiv, din păcate, pădurarii au făcut tăieri
masive în ultimii doi ani.
În jurul acestor păduri,
aparținând momentan Ocolului silvic Tismana, există și numeroase
mici plantații particulare,
bine îngrijite și a căror producție este recuperată integral, astfel că acestea deși cu suprafață mai mică, dau circa
60 tone castane pe an.
Fructele de castan
conțin substanțe proteice, amidon
și ulei gras, constituind un bun aliment cu
gust foarte plăcut. Ele se consumă
coapte, fierte sau sub formă de piure în diverse combinații cu produse
de cofetărie.
Specie adusă de Nicodim
de pe muntele Athos
din Grecia, castanul
comestibil, datorită multiplelor lui întrebuințări, se găsește răspăndit și în
alte zone ale țării.
