VECHIMEA
MĂNĂSTIRII ȘI SATULUI TISMANA
Pagini prelucrate după broșura aflată în vânzare la
mănăstire

Zidurile dinspre peșteră
Mănăstirea Tismana a fost un loc de
apărare, fortificat, din cele mai vechi timpuri. Vechimea mănăstirii este
atestată documentar printr-un hrisov din anul 1385, octombrie 3, prin care
domnitorul Dan I Basarab întărește stăpânirea mănăstirii peste mai multe sate
între care și Tismana. Locuitorii satului Tismana erau scutiți "de bir, de
găleată, de dijmă, de groștină, de dat de toate mâncăturile câte sunt peste an
în țara, și de haiduci, de dorobanți, de cătane, pentru ca au fost iertat satul
Tismana de mai dinainte vreme de Radu Vodă" și aceasta cu obligația de a
face paza acestei mănăstiri.
Poziția strategică a mănăstirii, cât
și o serie de documente vechi ce o mărturisesc, ne îndreptățește să afirmăm de
existența ca oraș, scaun de judecată, reședință a banilor de Jiu, cetate și
mare târg.
La anul 1464, iulie 10, un document
vechi atestă aici reședința unui ban, "Banul Tismenii"; iar intr-un
alt document, din 1493, iulie 15, domnitorul Vlad Călugărul menționează că
domnitorul Radu cel Frumos Voievodul dăduse satele Pocruia și Godinești
"sub stăpânirea Mănăstirii Tismana
și sub cetate".
Domnitorul Mihnea Vodă, într-un
document din 1950, iulie 9, consemnează "...am
luat seama și Domnia Mea că este Sfânta Mănăstire Tismana cea mai bătrână
dintre toate mănăstirile din țara Domniei Mele...", iar
celebrul călător Paul de Alep, în 1657 descrie și
"satul Tismana". Satul Tismana era împărțit în două: o parte
"ligăcească" și alta "rușească". Una amintește de
"ligă" legătură pe liziera pădurii Gorgan spre drumurile către Baia
de Aramă, iar cealaltă parte era pe liziera pădurii Serșori. (Acest fragment cu roșu a fost modificat
față de cel aflat în broșura editată de mănăstire. Satul Tismana a fost dăruit
Mănăstirii Tismana de Radu I, între 1383 și 1384. Fiul său Dan I, îl confirmă
la 3 octombrie 1385,
și Tismana cât a fost pe amândouă părțile cât a fost cea
ligășească și rușească
. Noile cercetări
ne arată aici un loc preistoric. A se vedea cu atenție fotografiile)

Colina din satul Tismana, în locul numit Rușeață (o fostă
așezare a unei părți a satului)
Simbolul crucii din imagine, datează probabil din primele
secole creștine.
Scaunul cu
crucea, a fost descoperit de curând, el fiind acoperit de pământ.
În anul 1970 a început la Mănăstirea Tismana o
serie de lucrări arheologice, în mai multe etape, rezultatul cel mai prețios
fiind: aflarea, la circa 4 m spre nord de absida laterală a bisericii mari, a
unei temelii de lăcaș de cult, în plan trilobat, construit din bolovani de râu
și cărămida romană smălțuită, la adâncimea de 1,4 m. Preotul Dumitru Bălașa
scrie într-una din cărțile Sfinției sale despre Mănăstirea Tismana:
"...sondajele făcute la nord-estul bisericii mari au scos la iveală
temelia unei biserici mai vechi și fundațiile unor chilii, anterioare celor
ridicate de către Sfântul Nicodim. Cărămizile romane smălțuite sau nu, găsite
în paramentul celor două biserici și al anexelor, sunt mărturia unor cetăți sau
a unui vechi fort daco-roman ce a existat pe actuala vatră sau în
apropiere".
Toponimul geto-dacic
"tismena" înseamnă: "cetate, loc fortificat cu ziduri".
Mănăstirea Tismana, bogat tezaur de
istorie, artă și sfințenie, a apărut pe teritoriul țării noastre cam în același
timp cu întemeierea Principatelor Române. Ea este ctitorie a primilor domnitori
români Basarab, după îndemnul și străduința Cuviosului Nicodim. Dându-și seama
de pericolul prozelitismului catolic și a mohamedanismului, ei au hotărât
întărirea granițelor prin înființarea de mănăstiri, ca centre
cultural-ortodoxe, unde flacăra răzvrătirii împotriva asupritorilor să fie
menținută permanent.
Cuviosul Nicodim, cu călugării săi
și ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383) a ridicat
biserica mare a Mănăstirii Tismana, care va fi sfințită la 15 august 1377, cu
hramul "Adormirea Maicii Domnului". Acest act este confirmat de o
notă ce se află pe un pergament, în limba timpului: "S-a sfințit biserica
în anul 6886", adică 1377.
Murind Radu I Basarab (Negru Vodă)
mănăstirea va fi terminată de fiii acestuia Dan I Basarab (1384-1386) și Mircea
cel Bătrân (1387-1418).
In hrisovul lui Dan I din 1385 se
consemnează: "...Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu bine credincios
Io Dan Voevod, și cu mila dumnezească, domn a toată țara Românească, la
începutul domniei, dăruite mie de Dumnezeu am aflat în țara Domniei Mele, la
locul numit Tismana, o mănăstire întru toate neisprăvită, care răposatul întru
fericire piosul voievod Radul, părintele Domniei Mele a înălțat-o din temelie,
dar scurtându-i-se viața, n-a săvârșit-o. De aceea, am binevoit Domnia Mea după
cum i-am urmat la domnie, tot așa sa-i fiu următor și la această faptă pentru
înnoirea pomenirii părintelui meu și pentru mântuirea sufletului meu, isprăvind
cu zidirea și întărind cu daruri și venituri acest hram al Prea Sfintei
Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, ..."
Domnitorul Mircea cel Bătrân,
intr-un document din anul 1387, iulie 27 arată că Mănăstirea Tismana a fost
înălțată din temelie de tatăl sau Radu Vodă, că fratele sau Dan Vodă cu multe
lucruri a întărit-o și că, pe lângă donațiile și veniturile ce le acordă
mănăstirii mai întărește toate daniile anterioare, "împlinind cele
neisprăvite".
B.P.Hașdeu în lucrarea sa
"Negru Vodă" spune că "Sfântul Nicodim a fost mâna dreaptă a lui
Vladislav Vodă și Radu Negru Vodă în privința organizării bisericești".
La Mănăstirea Tismana s-au păstrat
cele mai vechi documente, începând cu secolul XIV-lea, de mare importantă, care
au pus temelie sigură istoriografiei române, atât pentru începuturile ei, cât
și pentru șirul domnitorilor.
Aici a fost cea dintâi școala din țară
de călugări învățați, din care se recrutau viitorii episcopi și mitropoliți,
diacii pentru cancelariile domnești și boierești; aici se formau caligrafi și
traducători de cărți și manuscrise, școala după modelul celor din Sfântul Munte
Athos. Ucenicii Sf. Nicodim, Pimen și Silvan au răspândit cartea în țara
Românească, Ardeal și Moldova - la Mănăstirea Neamțu.
"Un sfânt al muncii, al organizării și
binefacerilor culturale"
Nicolae Iorga
![]()

![]()