PREFAŢĂ

CAP. I

CAP. II

CAP. III

CAP. IV

FOTO 1

FOTO 2 - 3

INVATAMANTUL

DEZVOLTAREA MISCARII CULTURALE

Şcoala din satul Pocruia funcţionează din anul 1872, aşa cum deja am amintit la început. că era organizată pe lângă biserica din Ogaşul Schitului. Primii dascăli au fost Ioţca, apoi Sin Petre Lupu.

După construirea unei noi biserici, în partea de nord a satului Pocruia, biserică din lemn, oamenii din sat au hotărât să construiască şi o şcoală ce a fost construită din lemn şi acoperită cu şindrilă. Întrucât numărul populaţiei a început să crească şi nu mai putea face faţă cu spaţiul ce-l avea pentru numărul de elevi, chiar în două schimburi, în 1907 a început construcţia unei şcoli mai mari cu zidul din piatră şi acoperişul din tablă.

În anul 1961, s-a hotărât să se construiască prin contribuţia în bani şi muncă a oamenilor din sat, o nouă şcoală cu opt săli de clasă, care a fost dată în folosinţă în anul 1964. Scoala veche a fost cedată pentru activităţi culturale şi s-a înfiinţat deci Căminul Cultural al satului.

Prin reforma învăţământului din 1948, învăţământul primar a fost reorganizat purtând denumirea învăţământ elementar cu ciclul I, clasele I-IV şi ciclul II, cu clasele V-VII. A rămas obligatoriu învăţământul din ciclul I, elementar. Ciclul II s-a organizat pe baza unei programe tip liceu în satul Tismana. In ciclul II elementar de la Tismana, au fost înscrişi toţi elevii din satele limitrofe care au dorit să-şi continue studiile. Mai târziu, spaţiul de la Tismana devenind neîncăpător, s-a aprobat ca şi în satul Pocruia, începând cu anul 1959/1960 să ia fiinţă ciclul II elementar. Dar nici în Pocruia spaţiul nu era corespunzător fapt ce a determinat conducerea comunei să găsească spaţiu de şcolarizare prin case din sat până s-a dat complet în folosinţă noul local de şcoală.

Profesori calificaţi nu erau, orele erau predate de învăţători, dar spre mândria lor, din prima promoţie a ciclului II elementar, patru absolvenţi au devenit ingineri, unul medic farmacist, unul profesor, unul asistent medical şi doi contabili.

În cadrul Căminului Cultural care s-a înfiinţat, aşa cum am arătat mai înainte, în vechea şcoală, a luat fiinţă şi o bibliotecă comunală cu bibliotecar plătit cu normă întreagă până în 1968 când comuna Pocruia a fost desfiinţată iar bibliotecara Crânguş Angela a fost mutată la Tismana împreună cu fondul de carte.

În 1960, a luat fiinţă postul de director de cămin cultural cu normă întreagă. El a fost ocupat de educatoarea Călescu Maria care a reuşit să formeze o echipă de dansuri populare şi o echipă de teatru mobilizând tinerii din sat. Repetiţiile se făceau seara într-o sală de clasă.

Din 1962 prin plecarea doamnei Călescu la Baia de Aramă, funcţia de director de cămin cultural a fost luată de profesorul Ioviţa Vasile cu îndemnizaţie de 150 lei lunar până când funcţia de director de cămin a fost luată de învăţătorul Ciolacu Alexandru. El a primit îndemnizaţia doar până în anul 1968 când comuna Pocruia a fost desfiinţată. A continuat totuşi să îndeplinească această funcţie care devine "muncă obştească" până în anul 1990. Între 1990 - 1992 devine director de centru la Căminul Cultural Tismana, apoi revine la Căminul Cultural Pocruia unde activează şi azi.

Din 1962 până în 1996 în satul Pocruia a funcţionat şi un cinematograf sătesc.

Din fondurile realizate de la spectacole şi baluri care se dădeau săptămânal, s-a reuşit să se construiască o cabină de proiecţie pentru cinematograf, electrificarea şi zugrăvirea căminului ca şi tâmplăria exterioară a întregului local. Sala de spectacole a fost amenajată demolând zidul despărţitor dintre două săli de clasă. Ca materiale de inventar, s-au cumpărat: staţie amplificare, boxe, microfoane, radiocasetofon, magnetofon, costume populare, viori şi altele.

În 1965 prin sprijinul dat de preşedintele sfatului popular Foca Victor, s-a putut procura de la CPL Târgu-Jiu, 200 scaune curbate. In 1980 directorul Căminului Cultural Tismana, Tomoniu Nicolae care deţinea funcţia de director de centru a mai adus 200 scaune, întrucât cele procurate în 1965 se uzaseră. Tot atunci a fost puţin reparat şi acoperişul de deasupra scenei.

Pentru deplasările cu formaţiile artistice ale căminului cultural în alte localităţi, atât primăria cât şi miliţia asigurau transportul cu maşini de la întreprinderi de pe raza comunei Tismana, fără bani.

Pe perioada mai sus menţionată s-a reuşit să se atragă la munca culturală tineri şi chiar căsătoriţi având permanent formaţie de teatru, dansuri şi solişti vocali iar pe timpul vacanţelor şcolare elevi de liceu şi studenţi. Muzica pentru formaţia de dansuri, grup vocal şi solişti vocali era asigurată de lăutari din Tismana care veneau seara la repetiţii, după care se făcea bal. Lăutarii cântau şi duminica la hora satului.

Se organizau serbări câmpeneşti "de înfloritul salcâmului" şi "teiului" precum şi spectacole dedicate tinerilor căsătoriţi, ziua majoratului cu care ocazie tinerii primeau şi diplome.

Cu formaţia de dansuri s-a participat la festivităţile organizate la Tismana cu ocazia "Festivalului Cântecului Dansului şi Portului POPULAR GORJENESC". Participam şi la alte festivaluri organizate de Consiliul Judeţean pentru Cultură şi Artă. Cu formaţia de teatru am trecut de fazele locale ajungând până la faza regională Oltenia.

Spectacolele se prezentau în toate satele comunei Tismana şi în comunele limitrofe, unde se încasau banii necesari pentru procurare de materiale, gospodărirea localului, deplasări, stimularea în bani a lăutarilor când însoţeau formaţiile artistice în deplasare.

Din anul 1991 s-a pierdut tradiţia formaţiilor artistice, impactul dezvoltării mijloacelor audiovizuale făcându-se resimţit şi la noi prin organizarea de "discoteci". O excepţie a rămas organizarea "serbărilor şcolare" dar şi acestea sunt pe cale de dispariţie.

Mai mult decât această renunţare regretabilă, în toamna anului 1990, primarul comunei Tismana, Vâlceanu Nicolae, a închiriat pentru o CÂRCIUMĂ (!?!) singura sală a Căminului Cultural care era destinată pentru "club de distracţii" şi pentru primirea artiştilor din alte părţi, care veneau să dea spectacole la noi în sat. Această sală era folosită şi ca sală de repetiţii pentru formaţiile căminului cultural. Din 1997, această sală a fost totuşi eliberată.

Satul Pocruia, până în 1990, prin activitatea depusă, atrăgea pe lângă spectatorii din sat, şi spectatori din satele învecinate deoarece aici veneau ansambluri artistice şi artişti nu numai din judeţ ci şi din afara judeţului. Ansamblul artistic "Doina Gorjului" susţinea la Pocruia cel puţin două spectacole pe an invitând în echipa sa şi solişti consacraţi. Au fost prezente pe scena satului ansambluri artistice şi de teatru din oraşele Craiova (" Ansamblul Nicolae Bălcescu"), Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Petroşani, Turnu Severin, Motru, Ţicleni şi altele.

Numeroşi solişti vocali s-au perindat pe scena Căminului Cultural Pocruia: Maria Lătăreţu, Ion Luican, Dan Moisescu, Benone Sinulescu, Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu, Maria Apostol, Maria Cornescu, Filofteia Lăcătuşu, Vasilica Dinu, Ileana Ciuculete, Valeriu Sfetcu, Gheorghe Roşoga, Marin şi Ioana Cornea, Nelu şi Dumitru Bălăşoiu, trompetistul Constatin Gherghina, fluieraşul Dumitru Zamfira, Narghita, Dan Spătaru, Eva Chiş, Carmen Rădulescu, Victor Socaciu, marele actor Florin Piersic cu Ana Seleş, poetul George Ţărnea şi alţii.

Toţi cei care ne-au vizitat şi au prezentat spectacole au fost foarte mulţumiţi de primirea entuziastă a sătenilor noştri, sala era întotdeauna plină până la refuz. Spectatorii pocruieni erau decenţi deoarece apreciau calitatea spectacolelor iar totul se desfăşura într-o atmosferă de mulţumire generală.

Acum, cei care au fost spectatori, regretă acele timpuri. Hora satului a dispărut. Se mai joacă tradiţionalele noastre hore doar la nunţi, botezuri şi câteodată la anumite sărbători. Acum "la modă" a rămas "discoteca" cu program care se încheie a doua zi dimineaţa.

După o perioadă îndelungată de timp, pentru a căuta materiale pentru această lucrare şi din discuţiile avute cu bătrânii satului şi fostul învăţător Matei Popescu, m-am bucurat că am reuşit să încheg, cât de cât, un istoric al satului care sper că va fi util generaţiilor următoare. Greutăţile, bucuriile şi realizările oamenilor acestor meleaguri.

Va trece timpul, iar generaţiile care se vor succeda, vor putea cunoaşte mai bine istoricul satului lor. Aşa cum a rămas doar o amintire din comuna Pocruia, la fel vom rămâne doar o amintire toţi acei care ne-am dus viaţa pe acest tărâm vechi, românesc.

Fiecare perioadă de dezvoltare a satului, are caracteristicul ei însumat pe răbojul timpului. Obiceiurile, tradiţiile de viaţă ale oamenilor acestor locuri se vor transmite din generaţie în generaţie, adăugând fiecare prezentul la trecut. Viitorul si-l vor modela cei care rămân în urma noastră.

Eu ca învăţător pensionar, fiul satului Pocruia, am considerat că e necesar pentru cei mai tineri şi pentru cei care se vor naşte, să cunoască realităţile timpului demult apus şi până în acest prezent relativ, anul 1998, când am terminat de scris această lucrare monografică.

Pentru cercetarea şi scoaterea la lumină a datelor istorice, a evenimentelor petrecute din timpurile cele mai îndepărtate, este nevoie în continuare de un studiu îndelungat. Sper că alţii vor continua această muncă.

Trebuie să fim patrioţi, să ne iubim ţara, să fim cinstiţi şi să lăsăm în urma noastră lucruri despre care să se vorbească frumos. Să ne iubim satul în care ne-am născut şi am crescut. Să fim mândri cu ce am contribuit la dezvoltarea istorică şi socială a satului.

Aşa cum spune proverbul :

« Pomul se cunoaşte după roade,

Iară omul după fapte ! »

Învăţător pensionar,

Alexandru Ciolacu

CLIC pentru început pagină