PREFAŢĂ

CAP. I

CAP. II

CAP. III

CAP. IV

FOTO 1

FOTO 2 - 3

Pocruia sat de oameni gospodari

Satul Pocruia este un sat frumos, cu oameni harnici şi pricepuţi care prin munca lor au ajuns să aibă case frumoase şi cu strictul necesar unei gospodării. Cum s-a putut ajunge la aceasta?

Încă din cele mai îndepărtate timpuri, pocruienii s-au ocupat cu creşterea vitelor şi cu dogăria, beneficiind şi de materia primă - lemnul - , întrucât satul este aşezat la poalele munţilor.

Confecţionând vase din lemn necesare în gospodărie: putini, butoaie, hârdaie, ciubere, pocruienii mergeau cu carele sau căruţele, în judeţele limitrofe Mehedinţi şi Dolj. Şi chiar pe pieţele din Gorj, de unde-şi cumpărau (sau schimbau cu) alte produse. De exemplu, dau vasele contra cereale. Această meserie s-a învăţat din tată-n fiu. Satul Pocruia fiind renumit prin dogarii ei. Şi astăzi pocruienii practică această meserie mergând cu vasele pe pieţele organizate de la Broşteni, Baia de Aramă şi Târgu-Jiu, confecţionând şi la domiciliu pe bază de comandă.

Cu banii încasaţi au putut construi locuinţe, au cumpărat vite şi tot ce-i necesar în gospodărie.

Războaiele au dus însă la pieirea de vieţi omeneşti şi la sărăcirea populaţiei. Judeţul Gorj, slab dezvoltat, nu putea asigura locuri de muncă iar oamenii trebuiau să-şi producă în gospodărie toate cele necesare pentru a putea trăi.

În casă lenjeria cât şi vestimentaţia era făcută din pânza de in sau cânepă precum şi de lână.

Din cele mai îndepărtate timpuri casele se făceau cu temelie scundă, pereţii celor două camere erau din lemn, cu ferestre mici şi acoperişul cu şindrilă. Gardurile curţilor erau făcute din pari de lemn împletiţi cu nuiele. În camere nu era duşumea de lemn. Pe jos în camere era pământ . Din când în când ,de sărbători mai ales, pe deasupra acestuia se da cu o pojghiţă subţire din lut. Patul era construit ca piesă fixă, format dintr-un cadru cu patru ţăruşi bătuţi în pământ, un rând de scânduri iar în loc de saltea, rogojină.

Rogojinile erau confecţionate, în sat, din papură. Aceasta era împletită în războaie, în urzeala din sfori de coajă de tei. Cu rogojini se făcea comerţ şi în alte sate apropiate şi uneori, chiar pe pieţe.

In mare parte îmbrăcămintea era făcută din in, cânepă şi lână. Sătenii purtau căciuli pe timpul răcoros iar pe cel călduros pălării confecţionate din paie. Numai cei cu o situaţie materială mai bună purtau bocanci. Restul, opinci confecţionate din piele de porc sau vită. După al doilea război mondial ele se confecţionează din fâşii de cauciuc prelucrate manual, fiind apoi treptat înlocuite cu cauciuc ştanţat, cizme şi "cauciuci" (un fel de tenişi).

Vara toată lumea umbla desculţă cu excepţia zilelor de sărbătoare când se mergea la biserică sau la hora satului. Mai târziu, au apărut şi pantofii. Când fetele se duceau la bâlciuri în satele vecine, luau pantofii în "săcui", mergând desculţe până in apropiere de horă unde cu o sticlă de apă se spălau pe picioare, se ştergeau şi apoi încălţau pantofii sau papucii pe care-i protejau şi la înapoiere întorcându-se tot desculţe.

Tot ca încălţăminte erau folosiţi papucii făcuţi din dimie (stofă groasă ţesută în război din fire de lână) care erau folosiţi la sărbători şi la hore.

Lumea era săracă. Banul se câştiga foarte greu. Singura sursă de venit erau vitele şi vasele confecţionate din lemn. Singurii salariaţi erau jandarmul, primarul, notarul, preotul, perceptorul şi învăţătorii.

Locuri de muncă în judeţ, pentru a câştiga bani, nu erau. Femeile se duceau la Corcova în judeţul Mehedinţi la nişte boieri care aveau suprafeţe întinse de vie. După primul război mondial mai mulţi oameni din sat au plecat în judeţul Prahova pe la Moreni, Băicoi unde lucrau la sonde. Alţii încă tineri şi chiar necăsătoriţi se duceau în Bucureşti unde fraţii Andreescu erau mari angrosişti în comerţ şi care aveau nevoie de agenţi şi vânzători. Unii lucrau în prăvălii sau cârciumi. Alţii cu cărucioare vânzând ziare, dulciuri, produse de cofetărie, jucării, manufactură. Banii câştigaţi îi trimeteau la Pocruia la familie pentru a cumpăra pământ, vite, construcţii de case şi cele necesare în familie.

După al doilea război mondial a început să apară şi în judeţul nostru industria care avea forţă de muncă, la extracţia petrolului şi în special în domeniul forestier întrucât s-a construit la Târgu Jiu un combinat de prelucrare a lemnului. A luat fiinţă "Exploatarea Forestieră", care avea nevoie de forţă de muncă pentru prelucrarea primară în munţi, a masei lemnoase.

Dacă la început se lucra numai cu securea şi fierăstrăul manual iar lemnul se scotea din pădure cu caii până la rampa de încărcare, mai târziu prelucrarea primară a lemnului s-a făcut cu fierăstrăul mecanic ("drujba"), locul calului luându-l tractorul şi funicularul. Loc de muncă au găsit pocruienii la construcţia liniei ferate Tismana - Turnu Severin, apoi la construcţia liniei ferate Tismana Târgu Jiu. La fel, a fost necesar să se construiască linii ferate forestiere înguste, pentru scoaterea masei lemnoase de pe văile râurilor Motru, Tismana şi Bistriţa. Din păcate acestea în loc să fie valorificate dându-li-se destinaţie turistică, au fost demolate în anul 1998 locul trenurilor cu vagoane fiind luat de camioane.

Avem în sat foarte mulţi pensionari care au lucrat la pădure, "la IFET", întreprindere de exploatare forestieră şi "la CFF", unde au lucrat ca frânari, mecanici şi la întreţinerea liniei ferate. Unii au lucrat până şi la demolare!

În cadrul comunei noastre, la Tismana, a luat fiinţă o cooperativă meşteşugărească sub numele de "ARTA CASNICĂ" pentru confecţionarea costumelor naţionale pentru formaţii artistice, ţesături de artizanat şi covoare, marochinerie şi costume brodate. Pentru aceasta a fost nevoie de forţă de muncă. Unii lucrau în cadrul complexului iar partea feminină primea şi lucru la domiciliu pentru ţesut artizanat.

Majoritatea femeilor din sat care sunt pensionare provin din muncitoarele de la Arta Casnică.

Descoperindu-se în Gorj cărbunele şi începând exploatarea lui în bazinele Motru, Mătăsari, Rovinari precum şi construcţia termocentralelor de la Rogojelu şi Turceni au deschis locuri de muncă, unde în special tineretul a mers să lucreze în diferite meserii întrucât sunt absolvenţi de şcoli profesionale şi licee industriale specifice meseriilor din aceste ramuri ale industriei.

După anul 1970 au început şi în judeţul nostru lucrările la sistemul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana şi a microhidrocentralelor de la Motru, Tismana, Bistriţa şi de pe Jiu.

La aceste lucrări lucrează şi acum în diferite meserii oameni din Pocruia unde prin câştigul realizat au putut construi locuinţe frumoase şi au cumpărat tot ce-i necesar în gospodărie. Au cumpărat şi autoturisme, camioane, tractoare, ajungându-se ca la sfârşitul anului 1997 să se găsească în Pocruia 110 autoturisme, 4 autocamioane şi 5 tractoare.

Dar până la această situaţie materială bună locuitorii satului Pocruia au trecut prin situaţii de lipsă a banilor şi a celor necesare în gospodărie datorită războaielor, a lipsei industriei în Gorj şi a greutăţilor din perioada comunistă.

Banca populară

In anul 1902, la iniţiativa învăţătorului Simion Popescu şi a ţăranilor fruntaşi ai satului Toma Semenescu şi Vasile Cocină, se înfiinţează banca populară sub numele de "COMOARA MUNCITORULUI" cu un capital de 12345 lei cu un număr de 53 membri unde funcţia de preşedinte a băncii a fost luată de Vasile Cocină iar de casier de Toma Semenescu.

Banca venea în sprijinul locuitorilor satului cu bani pentru a putea cumpăra animale, pământ, unelte agricole, construcţii în gospodărie precum şi la aprovizionarea cu porumb şi grâu. Programul realizat din cifrele bilanţului încheiat la 31 decembrie 1928 cu un activ de 1.176.020 lei, capital social de 656.856 lei, depunerile reprezentând 950.948 lei la 345 depunători.

In anul 1912 a decedat Vasile Cocină şi funcţia de preşedinte a fost luată de cetăţeanul fruntaş al satului Constantin Văcaru.

Din 1911 contabilitatea băncii a fost luată de Petre Grindeanu absolvent al şcolii de cooperaţie din Târgu Jiu.

La început banca în casa casierului Toma Semenescu. După primul război mondial a fost construit un local propriu al băncii unde a funcţionat până după cel de-al doilea război mondial când banca a fost desfiinţată, iar localul a fost ocupat de primăria comunei care până la această dată funcţiona prin case particulare.

În 1968 când comuna Pocruia a fost desfiinţată şi arondată comunei Tismana, localul a fost preluat de cooperativa de consum care a făcut unele modificări. Adăugirea unei încăperi mai mari pentru magazinul alimentar, construcţii de magazii şi a unui atelier de tâmplărie înzestrat cu tot felul de maşini necesare pentru realizarea manoperei la tâmplărie.

Întrucât era nevoie de teren pentru a mări spaţiul comercial şi loc de acces pentru intrarea la magazii şi la atelierul de tâmplărie, comitetul comunal de partid împreună cu conducerea cooperativei au hotărât să ia jumătate din săliştea învăţătorului Ciolacu Alexandru care era vecină cu localul cooperaţiei.

Până în 1949 comerţul în sat era particular cu prăvălii săteşti, sistem magazin mixt, o brutărie şi trei gherete unde se sacrificau animale şi se vândea carne populaţiei. Negustorii acestor prăvălii erau Grigore Ciolacu, Petre Ciolacu, Nicolae Popescu (Comeci), Ştefan Cocină şi Vasile Văcaru. După al doilea război mondial au mai rămas prăvăliile lui Grigore şi Petre Ciolacu până în 1949 când au dat faliment.

Marfa pentru prăvălii era adusă din Târgu Jiu cu carele, căruţele şi unele mărunţişuri chiar cu bicicletele.

Marfa pentru prăvălii consta din următoarele: sare, petrol lampant, şină pentru vase de lemn, cuie, ulei, bumbac şi alte mărunţişuri până şi bomboane.

Întrucât luase fiinţă şi cooperaţia de consum, organele de partid au propus negustorilor Grigore şi Petre Ciolacu să pună la dispoziţie localurile de prăvălie pentru magazinul mixt şi bufetul cooperaţiei de consum. În aceste condiţii cei doi negustori şi-au radiat firmele şi au predat spaţiile comerciale pentru cooperaţia de consum. Primul gestionar al cooperaţiei de consum a fost Gheorghe Pârgauru (Praşchie).

Tot depunându-se bani pentru fondul social de către locuitorii satului, fondul de marfă a început să crească având şi gestionari cu multă experienţă în comerţ s-a ajuns ca cooperaţia de consum Pocruia să se autofinanţeze, devenind cooperaţie fruntaşă a raionului Baia de Aramă şi apoi în judeţul Gorj. Spaţiile comerciale luate, de la foştii negustori particulari nu mai făceau faţă. A fost deci extins localul luat de la primărie în 1968 când comuna Pocruia a fost desfiinţată şi a fost construit şi un complex comercial care a fost inaugurat în 1983.

Până în 1990, în cooperativa Pocruia îşi desfăşurau activitatea doi vânzători la alimentară, doi la metalo-chimice, unul la librărie, doi la textile, trei la bufet şi unul la sucuri şi sifoane.

Prin apariţia comerţului particular la sfârşitul anului 1997 au mai rămas doi salariaţi la bufet şi unul la magazinul mixt sătesc.

CLIC pentru început de pagină