---

Învăţător Alexandru Ciolacu

MONOGRAFIA SATULUI POCRUIA

Satul Pocruia a fost reşedinţă de comună până în anul 1968, când prin noua împărţire administrativă a ţării comuna Pocruia împreună cu satele Izvarna şi Sohodol, a fost arondată la comuna Tismana.

Este un sat aşezat la poalele Carpaţilor Meridionali sub dealurile munţilor Vâlcanului.

În partea de nord a satului se află pădurea dealurilor Măgura şi Gheonţ proprietate a satului care se învecinează în partea de nord cu o suprafaţă întinsă de pământ cuprinsă de jur împrejur de pădurea statului numit dealul Pocruii.

Aici a fost aclimatizat castanul comestibil iar cetăţenii satului Pocruia au plantat pomi fructiferi.

După naţionalizarea din 11 iunie 1948, Ocolul silvic Tismana a pus stăpânire pe plantaţiile de castani până în 1990 când pocruienii au intrat în stăpânirea lor.

Aşa cum aminteam mai sus că satul Pocruia e la poalele dealului din partea de nord, dar şi în partea estică şi vestică a satului, sunt dealuri, dar mai joase, iar la sud odată cu terminarea dealurilor, se află o luncă.

Denumirea satului de Pocruia vine de la denumirea unui peşte care se numeşte Porcoi.

Satul Pocruia se află aşezat la 31 km la vest de oraşul Târgu-Jiu, la nordul şoselei Târgu Jiu - Baia de Aramă, învecinându-se la sud cu satele Godineşti şi Celei, la vest cu satul Izvarna, la nord-vest satul Sohodol, iar la est cu satele Ungureni şi Tismana.

Dealurile din partea estică şi vestică, au un sol argilos care este prielnic culturii viţei de vie şi pomilor fructiferi în special prunul. Dealul din partea estică a satului Pocruia pe o porţiune de teren este numit "Plopi" iar când ajunge în dreptul satului Ungureni se cheamă Dealul Perilor.

Pomii şi viţa de vie de pe acest deal acoperă o suprafaţă de 75%.

Dealul din partea vestică, începând din şoseaua Pocruia - Izvarna şi până în lunca Pocruii poartă numele de "Dealul viilor" şi este acoperit în proporţie de 80-90% cu viţă de vie. La poalele dealului în partea vestică, o porţiune de teren poartă numele de "Vâneaţă" care din cele mai îndepărtate timpuri s-a cultivat cu in şi cânepă de majoritatea gospodarilor din sat, având fiecare câte o suprafaţă de teren numit OGOR. De prin anul 1960 nu se mai cultivă aceste plante textile. Inul şi cânepa se coceau în luna iulie şi se culegeau în mănunchi, se scuturau de seminţe, apoi se făceau aşa zisele "topile", adică nişte bălţi pe marginea râului Pocruia unde apa fiind stătătoare se încălzea şi se puneau mănunchii de cânepă şi care după o perioadă de timp se murau apoi se puneau la soare şi când se uscau bine se treceau la meliţat.

Prin meliţat într-o crăpătură de lemn, care se bătea cu un satâr de lemn, până se îndepărta partea exterioară a firelor până rămânea partea fibroasă. Apoi se trăgea prin nişte piepteni de fier până se obţinea fuiorul care era tors şi se obţineau firele pentru ţesutul pânzei.

Pânza obţinută în special cea din in era cusută cu motive naţionale pentru cămăşile părţii feminine pe care fetele şi femeile le îmbrăcau la sărbători şi la hora satului care se organiza în fiecare duminică a satului cu lăutari din Tismana. Dar pe lângă costume naţionale, pânza din in şi cânepă era folosită şi pentru lenjerie de pat, feţe de masă şi altele necesare în gospodărie.

La terminarea dealului din partea vestică, o porţiune de teren se numeşte LA ŢEAPĂ. S-a transmis din generaţie în generaţie că în acel loc pe timpul lui Vlad Ţepeş, acolo erau traşi în ţeapă turcii şi hoţii.

Istoricul satului

Satul Pocruia fiind aşezat la poalele munţilor, în momentele critice de năvălire a duşmanilor, locuitorii satelor de la poalele munţilor puteau să se refugieze mai uşor în pădurile din munţi.

Un act care menţionează că în secolul XIII au apărut primele formaţiuni de stat este Diploma Ioaniţilor care menţionează zidirea de biserici, de mănăstiri precum şi de cetatea de scaun a ţării Românesti.

După construirea mănăstirii Tismana, încep să apară date despre satele din jurul mănăstirii, acte, hrisoave legate de istoricul mănăstirii care amintesc şi de satul Pocruia. De aici reiese că pe timpul lui Mircea cel Bătrân, într-un hrisov scris la 27 iunie 1387, se dă mănăstirii Tismana moşia lui Radislav Voicu de la Pocruia. Aceste date se găsesc în Gorjul istoric scris de Alex. Ştefulescu.

În anul 1483 iunie 27 Vlad Vodă Călugărul confirmă mănăstirii Tismana stăpânire peste satul Pocruia cu toate hotarele. Dar mănăstirea Tismana avea stăpânire peste satele Pocruia şi Godineşti încă de pe vremea lui Radu cel Frumos (1462-1474). Radu cel Frumos luase aceste două sate de la Cârstea şi Stănilă şi le dăduse mănăstirii Tismana în schimbul satelor Băleşti şi Budieni care erau ale mănăstirii Tismana.

La 15 iunie 1483 Vlad Vodă Călugărul confirmă că au fost date aceste două sate Hrănitului spătar pe care le luase Radu Voievod de la socrii Hrăniţilor şi le-a dat mănăstirii Tismana.

Radu de la Afumaţi la 20 ianuarie 1526 prin hrisov, scuteşte de unele dări mai multe sate ale mănăstirii Tismana printre care şi satul Pocruia. Hrisovul spune: "Cu mila lui Dumnezeu Io Radu Voievod şi domn, dă mănăstirii Tismana ca să fie satele Tismana, Pârâul, Topeşti, Pocruia şi Budieni în pace şi slobozi de toate dăjdiile şi muncile domniei mele".

Ca urmare a unei dispute între mănăstirea Tismana şi mănăstirea Bistriţa având stăpânire asupra satelor Tismana şi Pocruia, cancelaria domnească din timpul lui Radu Dionisie confirmă mănăstirii Tismana peste satele disputate ca să fie moşie Tismana şi Pocruia cu toate hotarele.

Acelaşi lucru îl face şi Alexandru Ipsilantie prin hrisovul dat la 9 februarie 1774.

Din cele relatate reiese că satul Pocruia, de la atestarea sa documentară devine moşie a mănăstirii Tismana, locuitorii săi fiind dependenţi de toate obligaţiile ce decurg din dependenţa faţă de mănăstire.

În anul 1773 satul Pocruia era un sat mic cu biserică de piatră.

Între anii 1807-1819 satul Pocruia era arondat mănăstirii Tismana. La cererea locuitorilor din Pocruia către Dionisie Lupu mitropolit al Ţării Româneşti, s-a obţinut scutirea de dăjdii pentru Ioţca pe care-l luaseră locuitorii satului pentru a învăţa copiii carte. El a obligat însă pe locuitori să zidească chilii la poarta bisericii pentru locuinţa dascălului şi sala unde să înveţe copii carte. Într-o evanghelie tipărită în anul 1822 sunt făcute diferite însemnări de Ioţca Dascălul printre care şi despre rebeliunea lui Tudor care a intrat cu arnăuţii la mănăstirea Tismana.

În anul 1807 locuitorii satului Pocruia au construit o biserică de lemn cu hramul Sfântului Andrei unde ş-au adus în mod deosebit contribuţia Nicolae Pârjol, Matei Pârgaru, Şerban Călescu, Stanciu Pârgaru şi logofătul Matei Ipistatul. Acest lăcaş care e declarat monument istoric ajunsese în paragină prin degradarea acoperişului. Dar în cursul anului 1997, preotul Viorel Virtici, făcând apel la enoriaşii satului, a reuşit să adune banii necesari cu care afăcut din nou acoperişul.

În anul 1900 lângă această biserică a început construcţia unei biserici mai mari cu zidul din cărămidă iar acoperişul cu tablă. Această biserică nu a putut fi dată în folosinţă decât în anul 1963, când s-a executat pictura şi sfinţirea bisericii având ca paroh pe preotul Haralambie Argintaru.

Satul Pocruia a depins de mănăstirea Tismana până în secolul XIX când în urma reformei agrare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, locuitorii satului au fost împroprietăriţi cu pământ din moşia mănăstirii Tismana.

Reforma agrară în Pocruia.

Cu ocazia împroprietăririi locuitorilor satului Pocruia, din moşia mănăstirii Tismana de care depindea satul, ing. Anton Paraschivescu şi primarul comunei Constantin Pora au încheiat un proces verbal în care se arată:

«au fost împroprietăriţi un număr de 164 locuitori din moşia mănăstirii Tismana şi un număr de 8 locuitori din moşia satului Baia de Aramă.

Pentru cei 164 locuitori s-a dat o suprafaţă de 1164 pogoane şi 396 stânjeni pătraţi. Pentru şcoală s-au dat 15 pogoane iar pentru biserică 28 pogoane.

Terenurile au fost date locuitorilor în raport de numărul de vite de muncă (boi). Astfel, 7 fruntaşi ai satului care aveau câte 4 boi, au primit câte 11 pogoane de pământ iar alţi 82 locuitori care aveau câte 2 boi, au primit câte 7 pogoane de pământ.

Cei 72 locuitori care nu aveau vite de muncă, fiind pălmaşi, au primit câte 4 pogoane şi 15 prăjini.

Cei 164 locuitori au primit şi pământ şi locuri de casă iar 3 numai locuri de casă.»

Procesul verbal este parafat de subprefectul plaiului Vâlcan

Arhivele statului, Gorj, dosar nr.7

Resursele agricole. Gradul de folosinţă.

Venitul realizat de pe pământul şcolii era folosit astfel: o parte pentru cantina şcolii la care serveau masa copii nevoiaşi, săraci. O parte pentru întreţinerea şcolii iar o parte revenea dascălilor şcolii care se ocupau de cultivare, în funcţie de munca depusă pentru realizarea produselor.

Pământul bisericii era muncit cu credincioşii din sat prin zile de clacă iar venitul realizat din recoltă era pentru preot, biserică şi protoierie.

După răscoala din 1907 satul Pocruia a fost împroprietărit cu o suprafaţă de 50 ha izlaz comunal cuprins între apa râului Tismana şi şoseaua Salca Pocruii - satul Godineşti. Peste apa râului Tismana 10 ha pământ a fost folosit numai pentru cultura zarzavaturilor, unde fiecare gospodărie primea câte o parcelă de pământ unde cultivau legume şi zarzavaturi. Pentru a nu fi distruse de animale şi a nu se fura, era pus un paznic care era plătit de locuitorii satului Pocruia.

Prin înfiinţarea I.A.S. Câmpu Mare, care era în raionul Baia de Aramă (raion de care aparţinea şi comuna Pocruia, în anul 1960, ne-a fost luată suprafaţa de izlaz precum şi terenul locuitorilor din satul Pocruia în punctul numit ÎNSURĂŢEI, cuprins între şoseaua Târgu-Jiu / Baia de Aramă la nord, la sud izlazul comunii Godineşti, la est şoseaua Salca Pocruii / Godineşti iar la apus cu izlazul satului Celei.

În schimbul acestei suprafeţe de teren s-a dat în schimb posesorilor, pământ pe fostele proprietăţi ale bisericilor din Pocruia şi Ungureni precum şi prin satele Racoţi şi Sohodol în munte. Unii dintre cetăţeni care nu au primit pământ pe fostele proprietăţi ale bisericilor au renunţat din cauza depărtării şi a terenurilor neproductive.

După revoluţia din 1989, IAS-ul care nu avea nici un act asupra izlazului şi a terenurilor de la Însurăţei, a renunţat la ele. Dar cele 10 ha care sunt pe malul stâng al râului Tismana, primarul Vâlceanu Nicolae le-a dat la comuna Godineşti, pentru care a fost nevoie de a se merge în instanţă în anul 1998 pentru a recâştiga această suprafaţă de teren.

Tot ilegalitate a făcut primarul când pe terenurile pocruienilor din punctul numit ÎNSURĂŢEI, o porţiune de câteva hectare a fost dată pentru izlaz satului Celei întrucât unii din urmaşii proprietarilor nu au posedat acte, dar pentru şcoala Pocruia care a fost împroprietărită la 1864 cu 8 ha teren şi care era chiar în acest perimetru nu s-a gândit să-i dea. Pocruia este satul cu cea mai mică suprafaţă de teren raportată la numărul de 423 gospodării şi un număr însemnat de animale (1998: bovine 583, porcine 6oo, ovine 180, caprine 168).

CLIC pentru început de pagină