PREFAŢĂ

CAP. I

CAP. II

CAP. III

CAP. IV

FOTO 1

FOTO 2 - 3

PERIOADA COLECTIVIZĂRII

COTELE PENTRU STAT

Din anul 1949, după modelul sistemului sovietic, s-a trecut şi în ţara noastră la colectivizarea agriculturii. Satul nostru fiind în zona 5-a de fertilitate, nu a fost colectivizat dar a luat fiinţă întovărăşirea pomicolă care a cuprins dealul Pocruii precum şi dealurile Plopi şi Dealul Perilor în 1960.

La propunerea secretarului comitetului comunal al PCR, Scânteie Gheorghe, a fost ales un comitet având ca preşedinte pe Croitoru Victor, secretar Pârgaru I. Nicolae iar ca membri Floroiu Ion, Dincă Gheorghe şi Procopie Pantelimon.

S-a hotărât ca să se înceapă cu plantatul pomilor în Dealul Pocruii cu pruni, meri şi peri. Puietul săditor era adus de la raion iar plantarea a fost făcută de locuitorii satului Pocruia.

Pentru a se crea fonduri pentru întovărăşire tot în dealul Pocruii s-a făcut un cuptor de var întrucât acolo se găsea şi piatră şi lemnele necesare pentru producerea varului. Acest cuptor de var a adus fonduri care o parte rămâneau la întovărăşire iar o parte la raionul Baia de Aramă.

În 1962 a început plantatul prunilor în dealurile Plopi şi Perilor având ca tehnician pe Văcărescu Victor. Plantatul a fost făcut de elevii şcolii din sat şi de proprietarii locurilor.

Tot în anul 1962, comitetul întovărăşirii a cerut sprijinul Sfatului Popular să treacă şi în lunca Pocruii să semene şi porumb. Oamenii din sat au căutat să se opună, dar au fost ameninţaţi că se vor lua măsuri de sancţionare de către conducerea raionului.

Astfel, s-au adus tractoare de la SMT, care au arat o porţiune din luncă. Proprietarii locurilor au fost nevoiţi să dea o parte din recolta de porumb. Porumbul a fost folosit pentru staţiunea de montă, cât şi pentru raion.

De remarcat că toate aceste decizii erau impuse, sătenii lucrau fără tragere de inimă, singurii entuziaşti fiind cei care dirijau satul conform hotărârilor raionale.

Preşedintele întovărăşirii a găsit în dealul Pocruii pe Falcoe N. Ion şi pe Verboncu Petre -Cocoşel- care tăiau un prun uscat pentru a face cărbuni pentru Falcoe Ion care era fierar. Imediat le-a făcut proces verbal au fost judecaţi şi condamnaţi la închisoare.

Această teroare, implantată la nivel de individ, era un caz particular al terorii generale care se chema "cota pentru stat". Încă din 1951 se trecuse la sistemul cotelor pentru cele mai diverse produse: porumb, grâu, fructe, vin, fân, carne de vită şi de porc.

Pentru a se putea lua aceste produse, s-a înfiinţat funcţia de colector al Sfatului Popular. Produsele erau planificate pentru gospodarii satului în raport de categoria din care făceau parte întrucât se trecuse la categorisirea ţăranilor în trei clase sociale: ţărani chiaburi, ţărani mijlocaşi şi ţărani săraci, în raport de proprietatea ce o deţinea fiecare gospodar sau după criterii ad-hoc. La chiaburi, spre exemplu, au fost trecuţi Grigore Ciolacu şi Petre Ciolacu pentru că au avut prăvălii precum şi preotul Ceauşu Petre care fusese ... preot. Categorisirea s-a făcut la propunerea secretarului comitetului de partid Floroiu Ion zis Prian. Preotul Ceauşu a rămas "la chiaburime" până în 1955 când a decedat, iar cei doi au trebuit să îndure greutăţile impuse de această categorisire până când secretarul de partid Floroiu Ion a fost destituit din funcţie, abuzurile făcute la pajişti fiind atât de evidente încât i s-a întocmit dosar penal. Foştii "chiaburi" Grigore şi Petre Ciolacu au fost trecuţi la categoria ţărani mijlocaşi.

Pentru a acumula cantitatea de carne de porc şi de vită, cerută de stat, se uneau mai mulţi gospodari şi plăteau gospodarului care ducea porcul sau vita la baza de colectare de la Baia de Aramă. Pentru celelalte produse erau mai multe puncte de colectare în raport de ce se trecea în carnetul de cote care i se întocmea fiecărui gospodar.

Ca exemplu, din carnetele pentru cote ale fostului "chiabur" Grigore Ciolacu, care se găsesc la urmaşii familiei, putem citi ce produse era acesta obligat să le predea statului pe timp de un an, la o suprafaţă de numai 2,56 ha pe care o deţinea: 750 kg porumb, 359 kg grâu, 500 l lapte, 100 kg carne de vită, 25 kg carne de porc, 200 kg struguri sau echivalent vin (la suprafaţa de 0,12 ha vie), 400 kg prune sau echivalent ţuică, 70 kg mere şi 400 kg de fân.

În 1953 când "chiaburul" Grigore Ciolacu nu a reuşit să-şi achite cantitatea de grâu ce rezultase de pe suprafaţa însămânţată rămânând restanţă 43 kg, a fost nevoit să împrumute această cantitate de la Costică Sarcină căruia i-a dat o trăsură pentru această cantitate, cu condiţia să i-o restituie când îi va da cele 43 kg de grâu.

La un an după introducerea sistemului de cote, în 1952, aparatul de dictatură comunistă a fost "modernizat" prin aducerea la Sfaturile Populare a unor preşedinţi şi secretari de sfat din localităţi străine. Străini de localitate şi recrutaţi din rândul muncitorilor din fabrici şi uzine, consideraţi a avea "origine sănătoasă", aceştia deveneau îndată ce se vedeau "în foncţie importantă" cei mai feroce dictatori. Era de ajuns să comentezi nedreptăţile care se făceau, că "trimiterea la Stalin", trimiterea în judecată sau "darea pe mâna securităţii" plana ameninţător deasupra ta. Iar pentru interesele lor personale, cu un simplu bilet scris de mână (aproape indescifrabil, după cartea pe care o ştiau) puteau rechiziţiona trăsuri, căruţe, cai, biciclete.

Se putea ajunge chiar şi până la evacuarea din casă a locuitorilor din sat. Aşa a procedat preşedintele Sfatului Popular Pocruia renumitul Horda, venit tocmai de la mina Brad, care l-a evacuat din casă pe Grigore Ciolacu obligându-l să se mute cu familia la fiica sa. La fel a procedat şi cu Aurelia Andreescu. El a ocupat apoi casa lui Grigore Ciolacu iar pe a lui Andreescu i-a dat-o secretarului sfatului pe nume Popescu.

Dacă îndrăzneai să zici ce nu-ţi convenea ei îţi replicau: "Dacă nu-ţi ţini gura, te trimit în Bărăgan sau la canalu Dunăre că acolo-i locu' vost !".

Până în 1968, când a fost reşedinţă de comună, preşedinţii Sfaturilor Populare erau schimbaţi, strategic, foarte des din funcţii de către conducerile de partid raionale .În acel an, ea a fost însă arondată comunei Tismana împreună cu satele care-i aparţineau, respectiv Izvarna şi Sohodol.

Comuna Pocruia a avut următorii preşedinţi: 1948 - Gheorghe Semenescu, 1949 - Victor Văcărescu, 1950 - Petre Tomoniu, 1952 - Emil Harda, 1954 - Ion Mihu, 1955 - Alex. Miroaica, 1956 - Ghe. Crăciun, 1957 -Ion Duşoi şi Ion Văcaru, 1958 - Ghe. Răuţ, 1963 - 1968 Victor Foca care prin desfinţarea comunei Pocruia, a fost numit preşedintele comunei Tismana până la înlocuirea cu Ion Modoran.

Pe timpul cât a fost preşedinte de Sfat Popular, Victor Foca a început şi terminat electrificarea celor trei sate Pocruia, Izvarna şi Sohodol aparţinătoare comunei Pocruia. S-a construit un loc de popas la Salca Pocruii care din 1997 a fost închiriat de către primăria comunei Tismana unui patron, pentru cârciumă.

S-a pavat cu piatră de apă şoseaua de la Salca Pocruii până la intrarea în sat pe o distanţă de 1 km. S-a construit un circular pentru confecţionarea scândurilor, s-a terminat construcţia şcolilor din satele Pocruia şi Sohodol începute de Gh. Răuţ. Construcţiile s-au executat prin muncă voluntară şi cu banii daţi de locuitorii satului prin contribuţie bănească.

PIERDEREA AUTONOMIEI SATULUI.

Dictatura contractărilor şi achiziţiilor

Până în 1968 contribuţia bănească a locuitorilor din Pocruia era folosită pentru interesele comunei. Trecând de comuna Tismana, fondurile tuturor celor 11 sate care formau Tismana, erau folosite de Consiliul Popular acolo unde era nevoie şi în special era nevoie la centrul de comună. Când Ceauşescu a început construcţia Casei Poporului de la Bucureşti, majoritatea fondurilor era trimisă la judeţ, la Târgu Jiu, iar de acolo plecau spre Bucureşti.

Dacă până în 1968 contribuţia în muncă (bărbaţii între 18 şi 65 de ani iar femeile între 18 şi 55 de ani) se făcea privind nevoile comunei Pocruia, la drumuri, poduri şi alte construcţii de folos obştesc, încet, încet, o nouă formă de dictatură începe sub conducerea primarului Ion Modoran. După anul 1980 comitetul comunal de partid Tismana, a luat hotărârea ca această muncă să nu se mai facă de contribuabili numai în satul în care locuiesc, ci să se facă şi în satul Tismana ba chiar, prin avântul "patriotic" al conducerii, şi în cadrul judeţului.

Primarul comunei Ion Modoran, după modelul şefului său suprem Nicolae Ceauşescu, acumulase toată puterea decizională a comunei dând sarcină, deputaţilor comunali, cadrelor didactice, lucrătorilor din comerţ, directorilor de instituţii şi întreprinderi, salariaţilor primăriei, terorizând cu apropiaţii lui toată comuna.

Cei amintiţi, fiecare "conducător de unitate", acolo unde-şi desfăşurau activitatea, erau obligaţi să mobilizeze locuitorii satelor să meargă la săpat de pomi şi cules de prune, la ferma pomicolă din Leleşti, la cositul fânului la IAS, la diferite munci la ferma Panduraşul Târgu Jiu, la recoltatul cartofilor şi porumbilor de la Peştişani unde erau trimişi obligatoriu şi toţi elevii şcolilor din comună până târziu în toamnă când cădea bruma.

După teroarea cotelor asupra ţăranului începută în 1950, o nouă formă de presiune a maselor o începe cu entuziasm "primaru' şi secretaru' de partid" Modoran Ion: ACHZIŢIILE şi CONTRACTĂRILE!

Denumirea nu schimba cu nimic obligativitatea acestor noi cote în produse vegetale şi animale către stat. Pentru a se ţine o evidenţă dar şi pentru a întreţine o avertizare permanentă a locuitorilor, s-au întocmit fişe de plan pentru fiecare gospodărie, unde era trecut cât trebuie să produci şi cu cât trebuie să contribui la fondul de stat prin "contractări şi achiziţii".

Fiecare gospodărie era obligată să aibă vite cornute, oi, porci şi păsări.

Viţelul nu aveai voie să-l sacrifici pentru familie. Erai obligat să-l contractezi cu statul. La trei ani, fiecare familie era obligată să predea un porc la baza de recepţie. Dacă nu te duceai la muncile impuse de primar în comună sau în cadrul judeţului, pentru care el lua prime grase, nu ţi se da pâine de la chioşc, cartela cu produsele alimentare "raţionalizate" sau nu erai trecut pe tabel "la butelii" sau erai trecut "mai la urmă", având şansa să stai o zi la coadă degeaba.

Redau cât mai exact, mai jos, ce conţineau obligaţiile fiecărei gospodării pentru a preda la centrul de achiziţii de la magazinul alimentar.

Pentru o vacă, 200 l de lapte, pentru o oaie câte un kg brânză, miei în raport de numărul de oi, unu-doi iepuri de casă, 200 ouă, între 5 şi 10 kg fasole boabe, 1 kg pene, 10 kg carne de pasăre, seminţe dovleac precum şi alte legume în raport cu suprafaţa ce o poseda fiecare gospodar. Evidenţa era ţinută de colectorul comunal precum şi de gestionarii magazinelor alimentare. La fiecare adunare populară, pe sate, venea primarul Ion Modoran cu critici şi ameninţări. Atât pentru cei care mobilizau oamenii cât şi pentru bieţii ţărani.

La adunarea populară cu sătenii din Pocruia în luna octombrie 1989, a fost prezentat următorul plan de achiziţii şi contractări a celor 382 de gospodării pentru anul 1990:

- porcine 130 capete

- ouă 80.000 buc.

- seminţe dovleac 3.000 kg

- cartofi 20.300 kg

- miere albine 923 kg.

- pene pasăre 1.050 kg

- fructe 50.000 kg

- fasole 17.000 kg

- miei 70 capete

- plante medicinale 500 kg

- struguri 93.420 kg

Acest plan, ca şi în anii anteriori, nu se putea realiza cu toate metodele antidemocratice întrebuinţate de conducerea primăriei şi cu toată teroarea menţinută de primar. Oamenii nu aveau surplusuri care să le "achiziţioneze" sau să le "contracteze".

Uneori pretenţiile erau aberante ca şi cei care le cloceau peste noapte. Se ajunsese să nu-ţi primească viţelul la baza de recepţie dacă nu avea 200 kg. Lucru greu de realizat deoarece ţi se impunea să "achiziţionezi" şi laptele.

In fiecare an pe 3 ianuarie începea recensământul animalelor, păsărilor, stupilor prin corvezi obligatorii date cadrelor didactice şi salariaţilor primăriei. După terminarea recensământului se trecea la înregistrarea animalelor în registrul agricol, apoi fiecare veterinar, pe sate, ţinea cu srticteţe evidenţa pentru fiecare gospodărie, mai ceva ca la evidenţa populaţiei.

Ca să poată face faţă predării la fondul de stat, oamenii mergeau la piaţă, la magazinele din centrele muncitoreşti Motru, Mătăsari sau la magazinele alimentare din cadrul şantierului Cerna-Motru-Tismana, de unde cumpărau oul cu 1,50 lei şi-l predau la alimentară cu 1 leu, păsările cu 15 lei şi le dădeau la cooperativă cu 10 lei. La fel fasole, cartofi, alte legume. şăranul era nevoit să procedeze astfel din cauza ameninţărilor conducerii comunei şi restricţiei la pâine, ulei, zahăr, butelii etc.

EPILOG LA UN SAT DE GOSPODARI

Cum arătam, contribuţia bănească a gospodarilor era fixată de primărie, "se aproba" de adunarea populară, care numai populară nu era, iar banii încasaţi luau calea Bucureştiului în loc să fie dirijaţi nevoilor satului.

Şi în satul nostru ar fi fost nevoie de bani pentru construcţia unor obiective de folos obştesc! Dar până la urmă oameni de inimă au făcut lucruri bune şi fără repartiţie din contribuţia obligatorie.

Astfel, Vasile Iladie când a fost deputat al Consiliului Popular Tismana, a propus să se construiască o moară. Că din cinci câte erau până la introducerea cotelor, nu mai rămăsese niciuna. Proprietarii le-au demolat ne făcând faţă cotelor impuse.

Aşa că oamenii din sat au contribuit fiecare cu cât au avut posibilitatea să dea. Bani şi prin muncă. S-a construit o moară unde primăria a pus un morar. Pentru măcinat lua 12% uium aducând venit primăriei ca secţie de prestări servicii cât şi pentru staţiunea de montă la vierii reproducători.

Punctul sanitar din satul Pocruia funcţiona într-o cameră în casa lui Costică Cocină.

La adunarea populară din 2 februarie 1982 s-a propus construcţia unui punct sanitar prin contribuţia benevolă cu bani şi în muncă. S-a stabilit ca să se contribuie de la 25 la 100 lei de familie, cât şi alegerea unui comitet care să se ocupe de această contribuţie. Au fost propuşi Ciolacu Alexandru, Iladie Vasile, Semenescu Vasile şi Văcaru Ion Şerban. S-a trecut la încasarea banilor de la săteni şi când s-a ajuns la suma de 25000 lei s-a trecut la procurarea de materiale. Piatra, nisipul, pământul pentru zidit, materialul lemnos, a fost procurat fără bani.

Vicepreşedintele consiliului popular Tismana, Ilie Nănescu, a făcut documentaţia pentru construcţia punctului sanitar prin adăugire la căminul cultural. Tot Nănescu Ilie a ajutat şi cu ciment de la ACH când se construia temelia. A fost singurul reprezentant al primăriei care a sprijinit construcţia acestui local.

Cu banii de la oameni s-a cumpărat cărămidă de la Bârseşti care a fost adusă de şoferul Vasile Frăţilescu (Veveriţă) cel care a adus şi tâmplăria de la Peştişani fără a primi bani pentru transport.

Restul materialelor au fost cumpărate de la magazinul cooperaţiei de consum. Construcţia localului începând cu fundaţia şi până când s-a dat în folosinţă, a fost făcută cu oamenii din sat care au fost mobilizaţi de înv. Alexandru Ciolacu care nu a lipsit nici o zi până la darea în folosinţă a acestui local cu patru încăperi şi o magazie.

Pentru contribuţia adusă, în muncă, pot fi scoşi în evidenţă Cocină Matei (Neprea), Văcaru Ion (Căpitanu), Verboncu Mitu, ILadie V. Vasile, Istudor Pantelimon, Văcărescu Ion şi alţii.

Electrificarea clădirii a fost făcută în mod gratuit şi cu materiale de fraţii Nelu şi Nicu Frăţilescu, Aristică Ioviţa şi Nicu Deşca. În septembrie 1984 a fost complect dată în folosinţă.

Peste apa Pocruii era un pod de lemn care trebuia reparat din cauza transportului cu maşini de mare tonaj care punea în pericol circulaţia. Văzând aceasta Cocină Ion zis Mec care era şoferul directorului grupului de şantiere Cerna-Motru-Tismana, a venit la mine şi mi-a spus că dacă eu în calitate de deputat, pot mobiliza oameni din sat pentru construcţia acestui pod, el se obliga să aducă două grinzi metalice care au dimensiunile necesare şi rezistenţa pentru a permite trecerea oricărei maşini de mare tonaj. Fiind şi dascăl al satului şi deputat, i-am spus că şi eu îmi iau obligaţia să aduc oameni pentru lucrările ce sunt necesare la construcţia acestui pod.

Şoferul Cocină Ion Mec a luat legătura cu conducerea ACH pentru a ne da cele două grinzi care au fost aduse pentru construcţia unui pod peste râul Motru, la nord de satul Padeş şi care nu a mai fost nevoie să se mai construiască întrucât lucrările la ACH, în comuna Padeş, au fost închise. Tot şoferul Cocină Ion Mec a aranjat pentru o macara, al cărui mecanic a fost Busuleac, macaragiu desăvârşit în ridicarea marilor greutăţi, precum şi cu şoferul Glăvan Gigel, şofer la ACH care avea o maşină tip ŞA, care în două transporturi le-a adus la Pocruia.

Aşa că podul a fost demolat şi au început lucrările pentru capetele de pod pe care să fie aşezate grinzile. Cimentul, fierul şi panourile au fost date tot de şantierul ACH Tismana, iar toată munca s-a făcut cu oamenii din sat. Sudura a fost făcută de Nicu Pârgaru, Nicolae Sorca şi Fănică Cocină.

Construcţia acestui pod s-a făcut în perioada 13 octombrie - 1 noiembrie 1984. Pe lângă Cocină Ion Mec şi învăţătorul Ciolacu Alexandru, se poate evidenţia sprijinul dat cu materiale de construcţie de la ACH de către inginerii Romeo Sălişte şi Puiu Cristea precum şi munca depusă de locuitorii Tilea Vasile, Procopie Dumitru, Iladie Vasile, a şoferilor Glăvan Gigel, Dodenciu Nelu, Istudor Fănică, a tractoriştilor, Feorgescu Mihai şi Ion Dej.

În centrul satului, chiar în faţa punctului sanitar, se află un chioşc pentru pâine şi pentru a vinde produse de patiserie, construit din placaj şi acoperit cu carton gudronat, care nu avea un aspect plăcut tocmai în centrul satului, aşa că am hotărât să construim altul din zid, la poarta şcolii, venind şi în ajutorul elevilor de a nu mai ieşi din curtea şcolii pentru a cumpăra produse de patiserie.

Intr-o adunare populară, la nivel de sat, am pus în discuţie construirea acestui chioşc, la şcoala din sat. Oamenii au fost de acord să contribuie cu bani şi muncă: Cu banii încasaţi, în mod benevol, de către vânzătoarea de la chioşc, s-a cumpărat ţiglă, ferestre, o usă şi var. Olanele, au fost date fără bani de către şoferul Frăţilescu Vasile Veveriţă. De construcţia acestui chioşc s-a preocupat în exclusivitate învăţătorul Ciolacu Alexandru, care era şi deputat al satului şi care s-a ocupat de procurarea materialelor şi mobilizarea oamenilor din sat la construcţia acestui edificiu. Bolţarii şi cimentul a fost luat de la ACH Târgu-Jiu şi Tismana prin bunăvoinţa inginerului Romeo Sălişte. Ziditul a fost făcut de Vasile Tilea, Mitu Bobancu, iar acoperişul de Cocină Matei Neprea şi Procopie Gh. Dumitru iar electrificarea de Aristică Ioviţa şi Nicu Deşca în mod gratuit şi cu materialele lor.

Pentru că în afara satului Pocruia în partea nordică şi nord vestică se află mult calcar, primăria Tismana a hotărât să se facă un cuptor pentru fabricarea varului. Cu sprijinul locuitorilor din sat, s-a adus piatră de apă pentru zidirea pereţilor la cuptorul de var, iar viceprimarul comunei Ion Văcaru Şerban, a adus de la turnătoria din Târgu Cărbuneşti două grătare din fontă, pe care se aşeza piatra de calcar şi care au costat în 1987, suma de 25500 lei. Cuptorul a fost dat în folosinţă dar spre dezamăgirea tuturor cetăţenilor, în 1990, toate secţiile de prestări de servicii ale primăriei, moara, circularul, cuptorul de var au fost luate în administraţia gospodăriei comunale. După luarea acestor obiective, s-a trecut la demolarea lor. Piatra din cuptorul de var, a fost luată pentru alte construcţii la Tismana, rămânând doar o groapă şi grătarele acoperite cu pământ. Circularul a rămas fără motor, fără polizor şi a fost necesar să fie debranşat de la curentul electric. Moara a rămas pe uscat. Cu toate acestea, primăria comunei Tismana stă pasivă şi nu interesează pe nimeni din conducerea primăriei faţă de aceste nereguli. Poate gândesc că au fost construite sub regim comunist şi le consideră structuri comuniste care trebuie demolate! Ce e trist, este că şi ei însăşi au fost structuri comuniste dar care nu i-a demolat nimeni.

CLIC pentru început de pagină