Fondatorii Fundaţiei Tismana în timpul emisiunii  TVR 1

 

"Satul romanesc, sat european"

Emisiune difuzată în data 12 noiembrie 2005 la Centrul Comunitar Topesti

 

 

Programul "Satul romanesc, sat european"

 

 

Uniunea Europeana a invitat comunitatile rurale din România sa se inscrie pana pe 15 iunie la concursul “Satul romanesc, sat european”. Concursul a fost organizat de catre Delegatia Comisiei Europene în Romania pe perioada 15 mai – 15 iunie, ca parte a programului sau de comunicare cu mediul rural.

Programul si-a propus sa demonstreze ca aderarea la Uniunea Europeana inseamna în primul rand impartasirea unui set de valori comune, prin aplicarea acestora în viata de zi cu zi. Prin acest program, Delegatia a premiat acele actiuni comunitare la nivel rural care au aplicat una sau mai multe din urmatoarele valori europene: spiritul comunitar, cooperarea, spiritul civic, toleranta, buna convietuire a comunitatilor multietnice si multireligioase, respectul pentru traditie, capacitatea de dezvoltare comunitara prin atragere de investitii private sau publice, protectia mediului.

Delegatia Comisiei Europene a trimis materiale informative la primariile si bisericile din cele 2750 de comune din România si la cele aproximativ 8000 de scoli din toate comunele si satele apartinatoare. De asemenea, au fost distribuite materiale la birourile de integrare europeana ale Prefecturilor si Consiliilor Judetene, la Inspectoratele Scolare Judetene, la cele 8 Birouri Regionale Sapard si la cele 42 de Centre Judetene de Consultanta Agricola. Pachetul informativ a continut un afis si o publicatie de tip ziar, „Satul românesc, sat european”, cu detalii privind inscrierea în concurs, cât si exemple de actiuni comunitare care pot face din orice sat din România un sat european.

Concursul a fost promovat pe posturile publice de radio si televiziune in perioada 15 mai – 15 iunie. Comunitatile rurale cu cele mai bune actiuni inscrise in concurs au primit indicatorul de localitate „Sat european” si au fost subiectul 20 scurte reportaje difuzate pe TVR 1 în luna septembrie 2005. Dintre acestea, au fost alese apoi cele mai interesante dintre ele pentru a fi prezentate mai pe larg, in emisiuni-dezbatere speciale realizate împreuna cu TVR, in perioada septembrie - octombrie a.c.

 

Centrul Comunitar Topeşti reabilitat de Fundaţia Tismana

 

Castigatorii concursului "Satul romanesc, sat european"

Nr.

Localitate, judet

Actiuni comunitare

1

Comuna Gîrda de Sus, judetul Alba

Lucrari de infrastructura, programe de promovare a turismului si actiuni cu caracter ecologic, deschiderea unui muzeu cu punct de vânzare lânga ghetarul Scarisoara, reabilitarea unor drumuri comunale si amenajarea unei gospodarii tipic motesti

2

Comuna Unirea, judetul Alba

Construirea unui loc de joaca pentru copii. Contact: Vasilica Roata, Teodora Fenesan, Ildiko Takacs

3

Comuna Horea, judetul Alba

Promovarea agroturismului prin lucrari de infrastructura. Contact: Pavel Neag, Valeria Todea, Corneliu Olar

4

Comuna Girisu de Cris, judetul Bihor

Parteneriat strain si local, crearea unui spatiu socio-politic si cultural: „Caminul Cultural Girisu de Sus”

5

Comuna Hudesti, judet Botosani

Investitii în lucrari de aductiune si distributie a apei, operatiunea s-a bucurat de sprijinul întregii comunitati, care a construit santuri pentru conducta de aductiune achizitionata tot din fonduri locale

6

Comuna Ibanesti, judet Botosani

Reabilitarea drumurilor locale, iluminat public, alimentare cu apa potabila si gaz

7

Comuna Sinca Noua, judetul Brasov

Ridicarea unei biserici, introducerea telefoniei mobile în comuna, retea de distributie a gazului metan, reabilitarea caminului cultural, înfratirea cu o comuna din Germania

8

Satul Zizin, comuna Târlungeni, judetul Brasov

Dezvoltarea infrastructurii, protectia mediului si servicii sociale pentru cei defavorizati, introducerea telefoniei fixe si mobile, actiuni de protectie a mediului, introducerea retelei de electricitate în zonele locuite de minoritatea roma

9

Comuna Valea Salciei, judetul Buzau

Locuinta sociala în beneficiul unui tânar cu dizabilitati

10

Comuna Mânastirea, judetul Calarasi

Dezvoltarea infrastructurii si servicii sociale, alimentarea cu apa a satelor Sultana si Coconi, pietruirea drumurilor în satele Mânastirea si Coconi, realizarea unui nou model de îmbunatatire a accesului la serviciile de asistenta medicala si în asteptare, o cerere de finantare de la Sapard pentru pietruirea de drumuri comunale

11

Comuna Mihai Viteazul, judetul Cluj

Actiuni de colectare a deseurilor menajere, identificarea terenurilor degradate prin depozitarea ilegala de deseuri în perioada 1998-2001, solutii pentru reintroducerea terenurilor în circuitul agricol, o campanie de informare si de atragere a cetatenilor în actiuni privind mediul înconjurator

12

Comuna Sâncraiu, judet Cluj

Proiecte pe salubrizare, traditii si infrastructura. Instalarea unei centrale telefonice digitale de retea internationala, realizarea unui laborator de informatica cu acces la internet si a unui centru de informare comunitara, program de colectare si transportul  deseurilor menajere, organizarea unei tabere de creatie

13

Comuna Cumpana, judetul Constanta

Centrul Comunitar Sfânta Maria: gradinita cu program normal si prelungit, Scoala de Balet, Muzeul Satului, Telecentru si un Centru de Formare si Perfectionare Profesionala

14

Comuna Costache Negri, judetul Galati

Infrastructura - alimentarea cu apa a comunei, servicii sociale - înfiintarea unui dispensar uman dar si dezvoltarea culturala a comunei - sala de informatica si biblioteca publica

15

Comuna Oancea, judetul Galati

Mini sistem de irigatii pentru culturile agricole

16

Sat Topesti, comuna Tismana, judetul Gorj

Valorificarea creatiilor, prin reabilitarea centrului comunitar Topesti, iar elevii au fost instruiti în arta folclorului

17

Comuna Musetesti, judetul Gorj

Restaurarea Bisericii din lemn "Sfintii Ingeri",  Euro House - centru de informare si pregatire în tehnica utilizarii computerului, lucrari de alimentare cu apa a comunei, construirea unei sali moderne de sport

18

Comuna Poiana Teiului, judetul Neamt

Lucrari de reabilitare a infrastructurii: refacere maluri, podete si drum comunal precum si alimentarea cu apa, reabilitarea scolii din satul Dreptu si înfiintarea unui punct farmaceutic, dezvoltarea eco-turismului local

19

Sat Cojoci, Comuna Crucea, judetul Suceava

Renovare si dotare dispensar, lucrari de aductiune si distributie a apei, reabilitarea scolii

20

Comuna Comlosu Mare, judetul Timis

Constructia unei scoli generale, a unui spatiu de comunicare cu cetatenii comunei – Telecentru Comlosu – si reabilitarea unei gradinite pentru copii. Comunitatea a initiat eco-proiectul “Paduri pentru viitor”

 

Formaţia de dansuri a Fundaţiei Tismana

 

 

Emisiunile de televiziune "Satul romanesc, sat european"


Emisiunile au fost moderate de dl. Emil Hurezeanu, publicist si comentator politic.

Nr.

Localitate, judet

Difuzare, participanti

1

Comuna Mânastirea, judetul Calarasi

15 octombrie: Liliana Vasilescu, director executiv FRDS; Mariea Ionescu, presedinte Agentia Nationala pentru Romi; Istvan Csutak, secretar de stat, Ministerul Integrarii Europene

2

Comuna Costache Negri, judetul Galati

22 octombrie: Mihai Dumitru, seful Departamentului agricultura, Delegatia Comisiei Europene; Francisc Giurgiu , presedinte, Operation Village Roumains

3

Satul Zizin, comuna Târlungeni, judetul Brasov

29 octombrie: Dumitru Sandu, prof.univ.dr, Facultatea de Sociologie; Ilie Sarbu, senator PSD, fost ministru al agriculturii; Cristian Pirvulescu, conf.univ.dr., Facultatea de Sociologie

4

Comuna Comlosu Mare, judetul Timis

5 noiembrie: Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene; Mona Musca, deputat PNL; Ioana Popescu, presedinte executiv, Centrul de Asistenta Rurala

 5

Sat Topesti, comuna Tismana, judetul Gorj

12 noiembrie: Grigore Lese, interpret de muzica traditionala; Giorgio Ficarelli, seful Departamentul de Coordonare a Asistentei de Preaderare; Ioan Onisei, secretar de stat, Ministerul Culturii

6

Comuna Hudesti, judet Botosani

19 noiembrie: Dacian Ciolos, consilier al ministrului agriculturii pentru probleme de integrare europeana, Mihai Dumitru, seful Departamentului Agricultura, Delegatia Comisiei Europene in Romania ; Vintila Mihailescu, antropolog, directorul Muzeului Taranului Roman

 

  

 

Invitaţii domnului Emil Hurezeanu:

Giorgio Ficarelli, seful Departamentul de Coordonare a Asistentei de Preaderare

Grigore Lese, interpret de muzica traditionala

Ioan Onisei, secretar de stat, Ministerul Culturii

 

 

 

INFO PROGRAME DE COMUNICARE

Sursa: Delegaţia Comisiei Europene, Tel. 021/203.54.30, Fax: 021/230.24.53 www.infoeuropa.ro

__________________________________________________________________________________

 

 

Topeşti sat european

 

 

Imagini de la filmari si de la emisiunea in direct

 

 

 SAT EUROPEAN   INFOBULETIN  DUPLEX   BONNE HISTOIRE   SUCCES STORY   ALLAVIDA   SCRISOARE  Prima pagină

Fondatorii :  contact

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006