CE E NOU?
Articole precedente:
19 Septembrie 2008
![]()
Artur Silvestri
a făcut enorm pentru noi, a venit momentul sa facem si noi pentru
amintirea lui, pentru cinstirea lui, pentru fapta lui culturala, pentru ideile
si opera lui.
In urma cu nici
patru săptămâni, am cerut colaboratorilor sa compunem împreună o
carte ca o lumină, ca o candelă pe care publicând-o, să-l
poată tina în viaţă. N-a fost să fie, s-a stins, a plecat
dintre noi, atât de repede, atât de neaşteptat. Am sufletul plin de
durere, dar ştiu ca trebuie să fac aceasta carte, mai multe
cărţi, să continui ceea ce a fost pentru el misiunea
vieţii. Am primit şi am citit cu emoţie şi textele trimise,
în acele câteva zile, cate au fost înainte de plecarea lui cat şi pe cele îndoliate.
Am fost şi rămân impresionată, mişcată, pentru că
ele confirmă că România Tainică, pentru care el a gândit, a
visat, a luptat şi a dat mult din sănătatea şi poate din
zilele sale, există, lucrează şi durează.
As vrea sa
ordonez puţin ideea de acţiune :
1. Revistele
on-line aşa cum le-a gândit şi compus Artur Silvestri, continua. Vor
găzdui pana în luna Ianuarie inclusiv, numere speciale “Artur Silvestri-
in memoriam”, apoi vor continua tematica specifică, drept care, autorii
să continue să trimită textele, atât “în memoriam”, cât
şi conform programelor revistelor.
2.
Asociaţia Romana pentru Patrimoniu îşi va continua activitatea.
3. Editura va
continua să publice.
Pentru că
fondatorul şi sufletul acestei uriaşe mişcări culturale
şi patriotice este de neînlocuit, trebuie sa ne unim eforturile pentru a
reuşi în această continuitate. Când spun să ne unim eforturile,
mă gândesc la toţi cititorii, colaboratorii, prietenii, dar şi
la echipa de la centru. Echipa de la centru se compune din : Mariana Brăescu
Silvestri, Teodora Mândru, Gabriela Chircea, Maria Anghel (telefon/fax :
021.317.01.14, mobil 0744.380.643, mail: anghel.maria@gmail.com). Pentru ca lucrurile să fie
unitare, toate cele patru persoane de coordonare, vor avea o adresa de mail
comună: mariana.braescu.silvestri@gmail.com, la care de acum încolo
vom primi toată corespondenţa, toate materialele.
Foarte
important !
Aşa cum am
spus în titlul acestei scrisori, pe care v-o adresez cu multă durere dar
şi cu multă speranţă, doresc să publicam cât mai
repede următoarele cărţi despre şi pentru Artur Silvestri:
a. Artur
Silvestri - în memoriam - cuprinde toate cuvintele şi textele îndoliate
ale celor care şi-au exprimat sentimentele sau vor mai scrie, în
legătură cu tragica sa dispariţie. Ele sunt o mărturie a
faptului că există acea Românie Tainică.
b. Artur
Silvestri - Fapta Culturală - aceasta carte va cuprinde marturii ale celor
care pot să scrie şi pot sa povestească despre opera sa de
iniţiator cultural, de fondator al multor reviste, site-uri pentru
publicare de cărţi, despre capacitatea sa de a însufleţi, de a
pune in mişcare o întreagă reţea, un imperiu mediatic on-line.
Sunt importante scrisorile, amintirile despre discuţiile telefonice,
fotografiile, încurajările aşa cum fiecare le cunoaşte şi
fiecare le-a trăit.
c. Artur
Silvestri - editorul sau grădinarul dăruit - aceasta carte va
cuprinde mărturiile celor care au beneficiat de sprijinul generos,
sufletist, dezinteresat, pasionat, al “grădinarului” Artur Silvestri care
a făcut să vadă lumina tiparului zeci si zeci de cărţi
pentru autori pe care de cele mai multe ori nici nu ii întâlnise vreodată.
Mă adresez acestora care-şi cunosc fiecare povestea tipăririi
propriei cărţi sau propriilor cărţi de către Artur
Silvestri. Ei sunt datori cu această mărturisire, cu marturii din
scrisorile şi conversaţiile la ore târzii de noapte, cu fotografii
şi cu orice consideră ca poate întregi imaginea acestui OM MARE.
d. Artur
Silvestri - aşa cum l-am cunoscut. Aceasta carte va da posibilitatea si
celor care au despre el marturii din mai multe perioade biografice, care i-au
fost aproape sau care doar l-au întâlnit din când în când dar l-au citit
şi s-a hrănit din ideile lui să poată lăsa o
mărturie, pentru că aşa cum spunea Artur Silvestri
importantă după ce omul nu mai există este POMENIREA.
Desigur, nu e
nici o problemă daca autorii care vor trimite materiale vor trimite pentru
două sau mai multe secţiuni şi nici dacă într-un singur
articol vor atinge temele a două, trei cărţi. Vom proceda cum
credem ca va fi mai bine. Sper că fapta lui mare şi emoţia la
tragica şi neaşteptata sa plecare dintre noi, când mai avea atâtea
lucruri de făcut şi mai ales bunul Dumnezeu să ne ajute să
facem ceea ce ne-am propus şi să-i cinstim memoria.
Mulţumesc
cu multă emoţie şi cu durere vie în suflet tuturor celor care,
au participat cu gândul, cu lacrima, cu fapta, cu prezenţa şi tuturor
celor care au scris şi care se vor grăbi să scrie pentru cele
patru cărţi, care vor apărea în ordinea pe care le-am enumerat.
Dumnezeu sa ne
ajute! Dumnezeu să-l aibă în împărăţia îngerilor !
MARIANA BRAESCU SILVESTRI
Pentru
ce-i care n-au putut veni la
slujba
de înmormântare aveţi aici doua video
Clic
pe imagini
Partea
I-a
Partea II-a
![]()