Sfânta Mănăstire Tismana

INAINTE DE CEREMONILE PRILEJUITE DE ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!

 

 

                                                      

 

Pictură El-Greco-1578 - Adorarea-lui-Iisus

 

l1.jpg (553 bytes)

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (II Corintei 13, 13)

 

 

" Măicuţele şi călugării sunt cei care ţin lumea cu rugăciunile lor, cu laudele pe care le ridică lui Dumnezeu în fiecare zi, cu rugăciunile lor pentru iertarea noastră a tuturor.

 De Paşte, tot omul credincios este chemat să spună şi să audă cântările bisericii:«Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii; şi cântându-i cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!»"

 

 

În lumina marelui Praznic al Învierii Domnului ÎPS Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, ne transmite, prin intermediul Pastoralei de Paşte, sfinte gânduri:

 

 

---

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
După ce a înviat din morţi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, timp de patruzeci de zile, de la Paşte până la Înălţare, S-a arătat de mai multe ori şi în mai multe locuri. Mai întâi S-a arătat femeilor mironosiţe, apoi ucenicilor Săi şi altor oameni încredinţându-i de adevărul Învierii Sale din morţi şi învăţându-i "cele despre împărăţia lui Dumnezeu", aşa după cum ne mărturisesc Sfintele Evanghelii. (…) … deşi se arată timp de patruzeci de zile din când în când ucenicilor Săi şi altor persoane de pe pământ, Hristos Cel Înviat trăieşte viaţă cerească şi veşnică, într-o totală libertate spirituală şi fizică, adică liber de toate determinismele şi limitele spaţiului şi ale timpului. Nimeni şi nimic din lumea pământească nu-L mai poate atinge sau reţine, nici măcar cu privirea, decât dacă doreşte El. Iisus Cel Înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu: "Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui", după cum ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel (cf. Romani 6, 9). Iisus Cel Înviat din morţi trăieşte o viaţă nouă, nelimitată şi netrecătoare, nepătimitoare sau nestricăcioasă şi nemuritoare, adică: viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. (…) Hristos Cel Înviat este prezent în Taina Pocăinţei şi a Iertării Păcatelor ca Cel Ce a iertat şi vindecat pe femeia păcătoasă, pe slăbănogul din Capernaum, pe bolnavul de la lacul Vitezda şi pe mulţi alţii. Darul iertării păcatelor pentru dobândirea vieţii veşnice este cel mai mare dar pe care Hristos Domnul l-a dăruit ucenicilor Săi în prima zi a Învierii Sale din morţi, zicând: "Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute" (Ioan 20, 21-23). În mod deosebit Hristos-Domnul Cel Înviat din morţi este prezent şi se dăruieşte credincioşilor în Taina Sfintei Euharistii, potrivit făgăduinţei Sale: "Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54), sau "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el" (Ioan 6, 56). Tâlcuind cele spuse de Sfântul Evanghelist Ioan, Sfântul Chiril al Alexandriei († 444) zice: "Deoarece Cuvântul de viaţă făcător al lui Dumnezeu S-a sălăşluit în trup, l-a prefăcut pe acesta în binele propriu, adică în viaţă, şi l-a arătat, prin unirea negrăită, devenit prin adaos de viaţă făcător, precum este El Însuşi prin fire. De aceea trupul lui Hristos face vii pe cei ce se împărtăşesc de El. Căci, când vine în cei muritori, alungă moartea şi scoate stricăciunea, avînd în Sine puterea care desfiinţează stricăciunea în mod desăvârşit". (…)

Puterea Crucii şi a Învierii, ca prezenţă tainică, dar reală a lui Hristos în Biserică, o confirmă apostolii şi martirii care şi-au dat viaţa pentru El, ierarhii, preoţii şi diaconii care s-au luptat pentru apărarea dreptei credinţe, monahii şi monahiile care s-au nevoit în mănăstiri şi schituri prin post şi rugăciune, familiile creştine care au născut şi crescut copii în credinţă, precum şi toţi cei ce au purtat cu bucurie crucea multor încercări şi suferinţe, cu credinţa în ajutorul lui Hristos şi cu nădejdea Învierii. Biserica trăieşte din prezenţa iubirii mântuitoare a lui Hristos (cf. Romani 8, 35), din legătura vie cu El, ca urmare a "credinţei lucrătoare prin iubire" (Galateni 5, 6) şi aşteaptă cu credinţă, nădejde şi dragoste împlinirea făgăduinţei Lui: "Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac" (Ioan 11, 25-26). În paginile de mai sus ale Scrisorii Pastorale, cînd am subliniat importanţa prezenţei mântuitoare a lui Hristos Cel Înviat în Biserică, am adus mai ales mărturii din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Liturghie, îndeosebi pentru că anul acesta 2008 este, în Patriarhia Română, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, când aniversăm 320 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688), prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în limba română, şi 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox, şi anume Liturghierul slavon apărut la Târgovişte în anul 1508. Prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi prin participarea la Sfânta Liturghie, simţim noi în modul cel mai intens prezenţa iubitoare, sfinţitoare şi mântuitoare a lui Hristos în Biserică, pentru a ne dărui bucurie, pace şi viaţă veşnică.

Fraţi şi surori în Domnul, în aceste zile de Sfântă Sărbătoare de Sfintele Paşte să ne bucurăm de prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Hristos Cel Înviat în sufletele şi în casele noastre. Să-L preamărim mulţumindu-i pentru binecuvântarea şi pacea pe care ni le dăruieşte cînd Îl căutăm pe El. În acelaşi timp, să transmitem şi noi bucurie şi pace în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei bătrâni, pe cei nevoiaşi, pe cei întristaţi şi necăjiţi, pe cei îndoliaţi sau îndureraţi.

Să nu uităm în rugăciunea şi iubirea noastră pe fraţii noştri din străinătate, îndeosebi pe cei ce se află departe de România. Să folosim timpul Sfintelor Paşte pentru a întări comuniunea de iubire între părinţi şi copii, între soţi şi soţii, între prieteni, între vecini, să căutăm "pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12, 14). În lumina marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a rugăciunii Sfinţilor Săi, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, de ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea pascală: "Hristos a înviat!". "Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu – Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, Daniel, arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

---

 

 

Sfinţii zilei + Sinaxar audio

 

 

 

 

pix

CAZARE LA SFANTA MÂNĂSTIRE

 

Programul zilnic LA SFANTA MÂNĂSTIRE

 

 

Restartare

REGULILE HRAMULUI din 14-15 aug.

 

  IMAGINI Comemorare Sf. Nicodim 600  PAGINA 1

---

Arhiva  * Seria 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12

---

Seriile arhivei corespund respectiv:

 

Pagina anului 2005 * Semestrul I anul 2006 * Semestrul II anul 2006 * Pagina COMEMORARE NICODIM *

 

 Pagina de doliu PF Teoctist * Pagina 2007 * Semestrul II august 2007 * Semestrul II decembrie 2007


secretariat :  mail

© Mănăstirea Tismana – 2008