Ortodoxie şi Liturghie
Cuvioase părinte, iubiţi fraţi
şi iubiţi credincioşi, cu cuvântarea aceasta intitulată
"Ortodoxie şi Liturghie" încep un şir de cuvântări pe
care le voi ţine în zilele următoare până vineri inclusiv. Mâine
va fi o cuvântare intitulată "Liturghia, sărbătorire
cuprinzătoare", miercuri va fi o cuvântare, tot dimineaţa:
"Prea Sfânta Treime şi Sfânta Liturghie", joi dimineaţa va
fi o cuvântare intitulată: "Binecuvântările Sfintei
Liturghii", iar vineri dimineaţa va fi ultima cuvântare în
legătură cu Sfânta Liturghie ţinută de mine aici şi
anume intitulată "Îndemnuri de la Sfânta Liturghie".
Aşadar începem cu "Liturghie şi
Ortodoxie" sau cu "Ortodoxie şi Liturghie", e de fapt
acelaşi lucru. Pentru a putea vorbi despre Ortodoxie şi Liturghie
trebuie mai întâi să precizăm noţiunile de Ortodoxie şi de
Liturghie, ce înseamnă Ortodoxie şi ce înseamnă Liturghie
şi ce legătură este între Ortodoxie şi Liturghie.
Cuvântul "ortodoxie" înseamnă
dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc, un termen grecesc, care nu
s-a tradus în limba noastră ci a rămas aşa cum este în limba
greacă, dar însemnătatea lui pentru noi, ca să înţelegem
şi noi ce înţeleg grecii care au creat acest termen, este
"dreaptă mărire". Noi ne numim pe noi înşine ortodocşi
ca să ne deosebim de ceilalţi creştini care nu sunt
ortodocşi, ci sunt, zicem noi, eterodocşi. Ce înseamnă eterodox?
Străin de Ortodoxie, străin de dreaptă mărire.
Ortodoxia ca dreaptă mărire se revarsă
în aducerea de mărire lui Dumnezeu, deci noi suntem ortodocşi pentru
că aducem dreaptă mărire lui Dumnezeu şi dacă nu
aducem dreaptă mărire nu suntem ortodocşi. Şi ceilalţi
creştini aduc mărire lui Dumnezeu, dar nu mărirea cea dreaptă,
pentru că nu au credinţa cea dreaptă. Cei care, de pildă,
nu cinstesc pe Maica Domnului, nu pot avea dreaptă mărire pentru
că nu au dreaptă credinţă. Ori noi ca cinstitori ai Maicii
Domnului avem dreaptă mărire pentru că facem legătura între
Domnul Hristos şi Maica Domnului, mama Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi aşa mai departe, nu stărui acum în amănunte. Sigur
că se pot aduce multe lucruri care mărturisesc dreapta mărire pe
care o avem noi.
Cuvântul "ortodox" a avut circulaţie
în Răsărit în special după despărţirea Bisericii la
1054, între catolici şi ortodocşi. Până la 1054 Biserica s-a
numit catolică şi grecii se numesc pe sine şi astăzi
catolici în înţelesul că credinţa aceasta e o credinţă
care e peste tot. Şi cuvântul catolic este de fapt tot de origine greacă
însă pentru că cei din Apus s-au numit pe sine catolici, aşa cum
sunt ei astăzi, adică despărţiţi de credinţa
ortodoxă, ca să nu se facă confuzii între catolicii din Apus
şi catolicii din Răsărit, cei din Răsărit nu s-au mai
numit catolici ci s-au numit ortodocşi, cu dreaptă mărire.
Cine zice "ortodox" ştie ce zice,
adică zice creştinii care nu sunt de credinţe străine de
Ortodoxie ci sunt aşa cum suntem noi, cu credinţa ortodoxă, cu
dreaptă mărire. Sigur că pentru a avea dreaptă mărire
trebuie să ai dreaptă credinţă. Nu poţi să ai
dreaptă mărire dacă nu ai dreaptă credinţă. Deci,
ori zicem drept măritori creştini, ori zicem drept credincioşi
creştini, în realitate e acelaşi lucru în două
înfăţişări. La slujbă, de pildă la Sfânta Liturghie,
se spune: "Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini,
să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia
Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". S-ar putea
spune foarte bine: "Pe voi pe toţi, ortodocşilor creştini,
să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia
Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Prin urmare
noi ne definim ca ortodocşi, ne numim ortodocşi, drept măritori,
şi ne manifestăm ca ortodocşi prin ceea ce are Ortodoxia ca
specific, adică prin ceea ce e reprezentată Ortodoxia.
Cea mai de
căpetenie etichetă a Ortodoxiei este Sfânta Liturghie. Cuvântul
"liturghie" este tot de origine greacă şi înseamnă
"lucrare publică" aşa că liturghie după cuvântul
acesta, - după cuvântul grecesc considerat ca "lucrare
publică", pentru că asta înseamnă "liturghie" -
se socoteşte că fac toţi aceia care fac lucrări de folos,
lucrări spre binele oamenilor, lucrări de conducere de exemplu.
Liturghie, după cuvântul acesta de lucrare publică, face şi un
conducător de corabie, tot liturghie face, dar nu liturghia în înţelesul
în care o avem noi în vedere.
În româneşte când zici "liturghie" te
gândeşti la un singur lucru şi nu te gândeşti la o lucrare
publică, ci te gândeşti la o slujbă şi anume la slujba cea
mai de căpetenie din Biserica Ortodoxă care se numeşte
Liturghie. "N-am luat parte la Sfânta Liturghie" să zicem,
dacă zice cineva aşa, înseamnă că nu merge la slujba cea
mai de căpetenie a Bisericii, sau "am luat parte la Sfânta
Liturghie" înseamnă că am luat parte la acea slujbă în
cuprinsul căreia Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, pâinea şi
vinul anume pregătite, se prefac, la rugăciunea preotului prin darul
lui Dumnezeu, în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu
care se împărtăşesc credincioşii. Asta este Liturghia.
În limba franceză, cuvântul
"liturghie" se traduce cu - are ca termen - cuvântul
"liturgie" şi nu înseamnă numai Liturghie, şi mai ales
nu înseamnă Liturghia ci înseamnă toată slujba Bisericii, toate
laudele, cele şapte laude. Deci ei când spun "liturgie" spun
slujbele Bisericii de fiecare zi, cele şapte laude, la ei toate sunt
"liturgie", după cuvântul "liturgie" sau liturghie cum
zicem noi. Ortodocşii francezi au şi ei Liturghie cum avem noi,
şi Liturghia aceasta se numeşte "Liturgie Eucharistique".
De ce s-a ajuns în limba franceză la
această exprimare, "liturgie" şi "Liturgie
Eucharistique", liturghie şi Liturghie Euharistică? Pentru
că toate slujbele Bisericii ne pregătesc pentru Liturghie, Liturghia
nu e desprinsă de celelalte slujbe ale Bisericii, ci e împreună cu
slujbele Bisericii aşa încât cineva care vrea să slujescă Sfânta
Liturghie trebuie să participe şi la celelalte slujbe ale Bisericii
ca să se poată pregăti pentru cea mai înaltă slujbă a
Bisericii, pentru Sfânta Liturghie.
Îmi aduc aminte că într-un an, sunt de atunci
vreo cincisprezece ani cred, prin 1980-1981, nu mai ştiu exact, eram
diacon şi am fost la mănăstire la Prislop, pe lângă
Haţeg, unde e înmormântat părintele Arsenie Boca, şi a venit un
părinte, părintele Caliopie Georgescu care era exarh al mănăstirilor
din Mitropolia Olteniei din Arhiepiscopia Craiovei şi a fost rugat să
facă Liturghie. Atunci preotul mănăstirii nu era disponibil,
şi el a acceptat să facă Liturghie dar a zis că pentru a
putea face Liturghie trebuie să se mai facă o dată Utrenia
pentru că el nu a fost la Utrenie şi să participe şi la
Utrenie ca să poată face Liturghie. Utrenia se făcuse seara.
Şi dimineaţa el a rugat pe maicile de la Prislop că dacă
vor să facă Liturghia să repete încă o dată Utrenia ca
să fie şi el la Utrenie. E o conştiinţă ortodoxă
lucrul acesta. Adică e o pregătire, e o îndatorire, şi el
aşa a motivat că vrea să se facă încă o dată
Utrenia, ca să fie şi el acolo, zicând aşa, că pentru
conştiinţa lui. Conştiinţa aceasta trebuie să ne-o
formăm toţi credincioşii. Sigur că în realitate, în
viaţa socială, nu toţi oamenii au posibilitatea să ia parte
la slujbele Bisericii, la Utrenie, la Vecernie, sunt împrejurări care
într-adevăr îi împiedică, dar conştiinţa ortodoxă
trebuie să ne oblige să luăm parte la slujbele Bisericii ca
să avem vrednicia de a lua parte la Sfânta Liturghie, la Liturghia
Euharistică. Concluzia aceasta o scoatem foarte bine din faptul că în
limba franceză există termenul "liturgie" pentru toate
slujbele şi termenul "Liturgie Eucharistique" pentru Liturghia
propriu-zisă.
Sfânta Liturghie este cea mai de căpetenie
slujbă a Bisericii şi este lăsată în esenţa ei de
către Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea
de Taină a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt, a dat
ucenicilor şi a zis: "Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu
care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". După aceea a
binecuvântat paharul cu vin şi a zis: "Beţi dintru acesta
toţi, acesta este Sângele Meu care pentru voi şi pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor". Aceasta este esenţa Sfintei
Liturghii şi de fapt Domnul Hristos cu acel prilej a şi zis:
"Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19-20).
Întru pomenirea jertfei Mântuitorului nostru Iisus
Hristos se face Sfânta Liturghie. Aşadar Sfânta Liturghie este
întemeiată de Domnul Hristos, bineînţeles nu aşa cum se
prezintă astăzi. Sfânta Liturghie aşa cum se prezintă
astăzi este alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur. De cele mai multe ori noi facem Sfânta Liturghie
care ne-a rămas de la Sfântul Ioan Gură de Aur, bineînţeles cu
unele modificări care s-au adăugat în decursul veacurilor. Noi spunem
însă că Sfântul Ioan Gură de Aur a alcătuit Liturghia, nu
sută la sută aşa cum o avem noi, dar în esenţă, în
temelia ei, Liturghia pe care o avem noi astăzi este făcută de
Sfântul Ioan Gură de Aur sau de Sfântul Vasile cel Mare.
Două Liturghii se fac în Biserica ortodoxă:
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se face numai de zece ori pe an iar
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se face de cele mai multe ori, iar în
timpul postului pregătitor pentru Sfintele Paşti, în Postul Mare, se
face şi o Liturghie care nu e deplină şi se numeşte
"Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite", deci e o Liturghie
la care nu se sfinţesc Cinstitele Daruri ci sunt sfinţite la o Liturghie
deplină, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau la Liturghia Sfântului
Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur a avut în vedere şi
Liturghia Sfântului Vasile, Sfântul Vasile a avut în vedere Liturghiile
dinainte de el, Liturghia Sfântului Iacob, şi le-au alcătuit aşa
cum au fost luminaţi de Dumnezeu pentru contemporanii lor şi au
rămas de atunci în general neschimbate aşa cum le avem noi
astăzi.
Sfânta Liturghie este slujba la care Cinstitele
Daruri se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului pentru
împărtăşirea credincioşilor. Avem în vedere la Sfânta
Liturghie pe Dumnezeu şi pe oameni. Pe Dumnezeu care ne dă
posibilitatea să avem Cinstitele Daruri, să avem Trupul şi
Sângele Mântuitorului, să avem Sfânta Euharistie pentru
împărtăşirea credincioşilor şi îi avem în vedere pe
credincioşii care doresc să se împărtăşească cu
Cinstitele Daruri prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, cu "dumnezeieştile, sfintele, preacuratele,
nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele,
înfricoşătoarele lui Hristos Taine". Sfânta Liturghie, aşa
cum este în Biserica noastră Otrodoxă, în Biserica
dreptmăritoare, are trei părţi: o parte pregătitoare care
se numeşte Proscomidie, o parte la care pot participa şi
credincioşii încă nebotezaţi numiţi "cei
chemaţi" sau "catehumeni" - până la "Câţi
sunteţi chemaţi ieşiţi" şi această parte se
numeşte "Liturghia cuvântului" - iar împărtăşirea
care se face în cadrul acestei Sfinte Liturghii este împărtăşire
prin cuvânt şi anume prin Evanghelia care se citeşte. Şi apoi
urmează Liturghia Euharistică propriu-zisă la care nu pot lua
parte cei care nu sunt dreptmăritori creştini ci numai
dreptmăritorii creştini, numai ortodocşii, numai cei
botezaţi. Şi cei care se pregătesc pentru botez în Biserica
Ortodoxă sunt socotiţi într-un fel tot ortodocşi dar într-o
categorie care nu le dă voie să ia parte la Sfânta Liturghie
propriu-zisă, la Liturghia Euharistică, ci numai la Liturghia
cuvântului. E o rânduială a Bisericii noastre în care se pune în
evidenţă importanţa Sfintei Liturghii, adică nu orice
credincios e vrednic să ia parte la Sfânta Liturghie, Sfânta Liturghie
fiind o slujbă mai presus de lumea aceasta, este o slujbă care aduce
cerul pe pământ. Biserica în general este considerată ca "cerul
cel de pe pământ", având în vedere biserica drept locaş de
închinare. Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe
pământ, şi de aceea ca să luăm parte la Sfânta Liturghie,
la împărăţia lui Dumnezeu de pe pământ trebuie să avem
o vrednicie anume, trebuie să fim curăţiţi de relele care
ne-ar face nevrednici de Sfânta Liturghie. De aceea la Sfânta Liturghie în
vechime nu aveau voie să ia parte cei nebotezaţi, catehumenii, cei
chemaţi, şi nu aveau voie să ia parte la Sfânta Liturghie cei
care erau în stadiul de pocăinţă, care nu se puteau şi
împărtăşi. Toţi credincioşii care luau parte la Sfânta
Liturghie aveau cumva obligaţia să se
împărtăşească cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi atunci se considera că numai
aceia care se pot împărtăşi pot lua parte la Sfânta Liturghie.
Lucrurile n-au rămas aşa în istoria Bisericii din neputinţa
omenească şi Biserica a admis să ia parte şi cei care sunt
în stadiu de pocăinţă pentru că nu mai există o
categorie, o ceată, a celor ce se pocăiesc, sau mai multe cete din
cei care se pocăiesc şi care nu intrau în biserică ci
stăteau în pridvorul bisericii la sfintele slujbe. Lucrul acesta Biserica
l-a desfiinţat în istorie şi atunci a rămas că toţi
credincioşii ortodocşi pot să ia parte la Sfânta Liturghie dar
fiecare în conştiinţa lui trebuie să ştie care este
situaţia lui şi cum anume trebuie să se pregătească
pentru a se face vrednic de Sfânta Liturghie.
Dacă
nu avem în vedere lucrurile acestea înseamnă că coborâm Sfânta
Liturghie şi pentru noi devine o slujbă obişnuită ca
şi slujbele celelalte. Şi celelalte slujbe sunt importante, însă
sunt importante ca pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, iar Sfânta
Liturghie este cea mai însemnată dintre sfintele slujbe, dar nu
desprinsă de celelalte slujbe - şi în cazul acesta Sfânta Liturghie
în Ortodoxie ocupă locul cel mai de căpetenie - şi de aceea am
zis că eticheta Bisericii Ortodoxe este Sfânta Liturghie. Orice
slujbă ortodoxă este o etichetă a Bisericii Ortodoxe dar mai
presus de toate, cel mai bine reprezintă Ortodoxia Sfânta Liturghie.
Comorile Ortodoxiei, comorile credinţei noastre
sunt sfintele slujbe prin existenţa lor şi prin conţinutul lor.
Sfânta Liturghie este un fel de rezumat al celorlalte sfinte slujbe în
înţelesul că în Sfânta Liturghie se prezintă evenimentele de
mântuire care ţin de viaţa ortodoxă, de viaţa Bisericii
Ortodoxe. Tot ceea ce s-a făcut pentru noi, pentru mântuirea noastră,
se înfăţişează pe scurt în cuprinsul Sfintei Liturghii,
aşa că Sfânta Liturghie în cele din urmă este cea mai
reprezentativă slujbă a Bisericii noastre, şi este cea mai
reprezentativă slujbă, şi prin conţinut, şi prin
rostul ei. Prin conţinut - prin ceea ce se spune, prin rostul ei - prin
faptul că la Sfânta Liturghie se sfinţesc Cinstitele Daruri, şi
prin scopul ei - ca cei credincioşi să se poată
împărtăşi cu Sfintele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus
Hristos.
Noi considerăm Sfânta Liturghie ca
împărăţia lui Dumnezeu pe pământ în înţelesul că
la începutul ei se spun cuvintele: "Binecuvântată este
împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor". Deci avem în vedere
că în faţa noastră se desfăşoară împărăţia
lui Dumnezeu, avem în vedere faptul că se face aici pe pământ lucru
ceresc, în "cerul cel de pe pământ", avem în vedere faptul
că la Sfânta Liturghie noi îi închipuim aici pe pământ pe cei din
ceruri. Cuvintele: "Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim şi
făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare
aducem, toată grija cea lumească de la noi să o
lepădăm. Ca pe Împăratul tuturor, să-L primim pe Cel în
chip nevăzut înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia, aliluia,
aliluia", sunt cuvinte din care înţelegem că participând noi la
Sfânta Liturghie nu mai suntem doar oameni obişnuiţi, oameni păcătoşi
aşa cum ne ştim noi, ci suntem şi închipuitori ai fiinţelor
cereşti care stau în apropierea lui Dumnezeu şi-I aduc mărire
lui Dumnezeu, îi închipuim pe Heruvimi.
Şi, la Sfânta Liturghie, avem posibilitatea
să spunem cuvinte îngereşti: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul
Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta". Sunt
cuvinte din cer aduse pe pământ şi le spunem şi noi. Avem apoi
posibilitatea să-I aducem mărire lui Dumnezeu răspunzând la
ecfonisele de la Sfânta Liturghie în care Îl avem în vedere pe Dumnezeu ca Cel
"Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi
închinăciunea", ca pe Cel ce are "stăpânire,
împărăţie, putere şi mărire", ca pe Cel ce este
"bun şi iubitor de oameni", ca pe Cel ce este "milostiv
şi iubitor de oameni", ca pe Cel ce este "Sfânt" şi
"sfinţirea noastră" şi toate acestea ni le pune în
faţă Sfânta Biserică în Sfânta Liturghie. Şi noi
răspunzând la aceasta mărturisim că avem încredinţarea
că trebuie să-I aducem mărire lui Dumnezeu şi Îi aducem
mărire lui Dumnezeu după puterea noastră, fiecare dintre noi
atâta cât putem noi să aducem. Din toată mărirea lui Dumnezeu Îi
aducem atât cât putem noi să-I aducem şi gândul acesta că
Dumnezeu e bun şi milostiv şi iubitor de oameni, că e sfânt,
că e sfinţirea noastră trebuie să ne dea dorinţa ca
să fim preamăritori de Dumnezeu întrucât Ortodoxia este cu
preamărire adusă lui Dumnezeu.
O viaţă ortodoxă trebuie să fie o
viaţă care prelungeşte Sfânta Liturghie în viaţa
socială, în viaţa de toate zilele, în înţelesul că la
Sfânta Liturghie se spune: "Cu pace să ieşim" şi
credincioşii răspund: "Întru numele Domnului", ceea ce
înseamnă că şi după Liturghie trebuie să fie o
Liturghie, adică o slujbă de preamărire a lui Dumnezeu şi o
slujbă de transformare a naturii, de transformare a vieţii noastre,
de transformare a simţirii noastre, de transformare a fiinţei noastre
spre bine. Dacă trăim liturgic în viaţa socială, dacă
ne silim să trăim liturgic, atunci şi Sfânta Liturghie o
trăim la măsurile la care trebuie s-o trăim, iar dacă
considerăm Liturghia desprinsă cumva de viaţa socială
şi desprinsă de celelalte slujbe şi neglijăm slujbele
Bisericii şi vrem să preţuim numai Sfânta Liturghie, nu suntem
în Ortodoxie pentru că Ortodoxia impune o viaţă în care să
se desfăşoare Sfânta Liturghie la măsurile la care poate fi
desfăşurată în conştiinţa noastră.
De exemplu când slujeşte preot cu diacon,
diaconul, înainte de a începe Sfânta Liturghie, zice către preot:
"Roagă-te pentru mine, părinte" şi preotul spune:
"Să îndrepteze Domnul paşii tăi spre tot lucrul bun".
Adică îndreptarea aceasta spre bine, îndreptarea generală spre bine
este o continuare a Liturghiei. După intrarea cu Sfintele Daruri, când
sunt puse pe Sfânta Masă, dacă slujeşte preot cu diacon, preotul
zice către diacon: "Pomeneşte-mă, frate şi împreună-slujitorule"
iar diaconul răspunde: "Preoţia ta să o pomenească
Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa. Roagă-te pentru mine,
părinte". La aceasta preotul zice: "Duhul Sfânt să vină
peste tine şi puterea Celui preaînalt să te umbrească" iar
diaconul răspunde: "Acelaşi Duh să lucreze împreună cu
noi în toate zilele vieţii noastre. Pomeneşte-mă
părinte". Şi iarăşi zice preotul: "Să te
pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna,
acum şi pururea şi în vecii vecilor".
Dialogul acesta, liturgic de fapt, este un dialog din
care înţelegem că cea mai însemnată urare pe care o poate face
cineva este aceasta ca "Duhul Sfânt să vină peste noi şi
puterea Celui preaînalt să ne umbrească" aşa cum s-a întâmplat
cu Maica Domnului, cu Preasfânta Fecioară Maria la Buna Vestire şi ca
"acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele
vieţii noatre". Deci nu numai în cuprinsul unui timp limitat cât
ţine o Sfântă Liturghie, ci în toate zilele vieţii noastre şi
toată viaţa noastră, chiar şi viaţa de studiu, chiar şi
viaţa de îndatoriri sociale trebuie să fie un fel de liturghie
după Liturghie, trebuie să fie un fel de strădanie de a aduce pe
Dumnezeu, pe Domnul Hristos, în mijlocul nostru cum se spune la Sfânta
Liturghie când slujesc mai mulţi preoţi şi când se îmbrăţişează
şi zic: "Hristos în mijlocul nostru" şi celălalt:
"Este şi va fi", şi primul iarăşi:
"Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor." iar al
doilea: "Amin".
Deci conştiinţa aceasta a ducerii în lumea
aceasta a Domnului Hristos în conştiinţa noastră, şi în
viaţa noastră, şi în viaţa socială, este o
conştiinţă ortodoxă, este o gândire ortodoxă, care are
drept etichetă, drept rezumat, drept firmă să zicem aşa,
Sfânta Liturghie, care nu trebuie să rămână în biserică, ci
trebuie dusă de fiecare dintre noi la măsurile noastre până
acolo unde ajungem cu viaţa noastră şi să ne ferim de tot
ce ar împiedica preamărirea lui Dumnezeu pentru că unde nu este
preamărirea lui Dumnezeu, acolo nu este nici Liturghie pentru că nu
este Ortodoxie. Dumnezeu să ne ajute!
Din revista:
1996 – NO.1-3 (Ianuarie-Martie 1996) – VOL.
39, ISSUE 1-3
ACUM LA ADRESA http://biserica.org/Publicatii/1996/NoI/index.html
SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV PF
TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI
IMAGINI Restartare
secretariat : mail
© Mănăstirea Tismana – 2006