Sâmbătă, 23 septembrie 2006
Cuvântul Prea Fericitului Părinte TEOCTIST,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
cu prilejul primirii oficiale în biserica
mănăstirii Tismana,
Prea Fericite Părinte Anastasios, Arhiepiscop al
Tiranei şi a toată Albania,
Înalt Prea Sfinţite
Părinte Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos,
Înalt Prea Sfinţite
Părinte Mitropolit Teofan,
Înalt Prea Sfinţite
Părinte Mitropolit Bartolomeu,
Prea Sfinţiţi
Părinţi,
Prea Cuvioşi
Părinţi,
Cuvioasă Maică
Stareţă,
Cuvioase Maici,
Suntem
adesea predispuşi ca în întâlnirile noastre, nu numai între noi, dar
şi în întâlnirile noastre cu sfinţii, să ne luptăm cu
ispita unor gânduri sau unor fapte care depăşesc, într-un anume fel,
buna cuviinţă şi smerenia potrivite slujitorilor Bisericii.
Sărbătoarea aceasta,
a Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ne adună, în
mod deosebit şi putem spune faptul că, aflându-ne în ambianţa
duhovnicească deosebită a acestei mănăstiri, suntem în
comuniune cu sfinţii neamului nostru.
Aş
dori ca împreună să ne aducem aminte de vremurile de grea asuprire
şi prigoană împotriva Bisericii noastre, începând din anii 1947-1948
şi în continuare şi, în acelaşi timp, să medităm la
anii de slăvită întâlnire în lumina sfinţilor români, din
perioada 1954-1955, a primelor canonizări din istoria Bisericii noastre,
înfăptuite de vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian. Îmi amintesc
faptul că, atunci, Sfântul Cuvios Părinte Nicodim de la Tismana,
numit cu mult timp înainte de canonizare, de către poporul dreptcredincios
„cel Sfinţit”, a fost trecut ca de la sine în rândul celorlalţi
sfinţi români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Aceasta pentru că Sfântul Cuvios Nicodim era deja în lumina
sfinţilor, prin viaţa lui şi mai ales prin lucrarea lui în
slujba lui Dumnezeu şi a semenilor.
Astăzi,
când toţi cei prezenţi admirăm această preafrumoasă
mănăstire, nu putem să nu rememorăm vrednicia
Mitropolitului Firmilian al Olteniei, înaintaşul Nostru şi al Înalt
Prea Sfinţitului Teofan, care a înţeles ca nimeni altul valoarea de
tezaur a acestei mănăstiri, centru de spiritualitate şi
cultură ortodoxă, ctitorită de
Sfântul Nicodim de la Tismana. Prima lucrare de restaurare a vrednicului
Mitropolit Firmilian, plin de har şi de adevăr, a fost la
această mănăstire, în special la biserică şi la
pictura ei, reuşind să-i redea
frumuseţea cea dintâi, decupând picturile realizate în timp şi punând
în valoare măreţia primei picturi.
Când i-am
urmat în jilţul mitropolitan al Olteniei, adesea am admirat lucrarea sa de
aici, amintindu-mi cuvintele sale pline de înţelepciune, adresate Maicii
Stareţe şi celorlalte maici. Glasul domol, care, uneori, voia să
arate şi o mustrare, pe care noi, ceilalţi, o
răstălmăceam în felurite chipuri, dovedea faptul că vorbea
din suflet, că trăia sfinţenia acestui loc şi
adevăratul duh de viaţă monahală statornicit aici de
Cuviosul Nicodim, un mare sfânt care ne-a făcut cunoscuţi pe noi,
românii, până la marginile pământului, cu sfinţenia vieţii
sale, cu dăruirea sa faţă de Dumnezeu şi cu statornicia sa
în dreapta credinţă. Cu ştiinţa sa teologică
deprinsă în Muntele Athos ca frate, ieromonah şi stareţ al
Mănăstirii Hilandar, reuşea să răspundă
întrebărilor profunde ale vestitului Patriarh Eftimie de Târnovo, care îl
aprecia pentru faptul că a reuşit aici, pe aceste meleaguri, să
unească spiritual pe cei din nordul şi sudul Dunării, şi
să imprime duhul isihast athonit.
Iată,
iubiţii mei, astăzi beneficiem de roadele lucrării acestor mari
sfinţi ai noştri, cum este şi cel pe care îl
sărbătorim în acest an şi, în mod special, în aceste zile, Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la
Tismana. Numai rugăciunile lui l-au luminat pe Înalt Prea Sfinţitul
Mitropolit Firmilian, mare iubitor de cultură şi artă, să
înceapă acea lucrare de amplă restaurare, rămasă
mărturie peste veacuri, cu marele pictor George Rusu, nepotul Patriarhului
Miron Cristea.
Toţi
putem aduce contribuţia noastră în sprijinul Bisericii, care este
proporţională şi cu vrednicia celui care îşi asumă
responsabilitatea. Iar, din acest punct de vedere, nu se poate să nu fie
subliniată vrednicia Mitropolitului Firmilian al Olteniei, care şi-a
dat seama cât de importantă este lucrarea de păstrare şi
conservare a valorilor de patrimoniu, dovezi incontestabile ale credinţei
românilor din această parte de ţară atât de frumoasă
şi ospitalieră. De aceea, în calitate de Mitropolit al Olteniei, am
simţit că am o datorie sfântă să continui lucrarea
ilustrului meu înaintaş şi, când veneam în această
mănăstire, încercam cu soborul de maici să ne gândim cum ar fi
înfăptuit Vlădica Firmilian lucrarea ce ne stătea în
faţă.
M-am
bucurat că în jilţul mitropolitan al Olteniei mi-a urmat Înalt Prea
Sfinţitul Mitropolit Nestor Vornicescu, de asemenea, un ostenitor cu
zăbava sfinţilor făcători de minuni şi a
sfinţilor români, iar apoi, prin harul lui Dumnezeu, Înalt Prea
Sfinţitul Teofan, mai apropiat sufleteşte de acest colţ de
ţară, numit Oltenia sau Valahia Mică. În drumul de astăzi
spre mănăstirea Tismana, mi-am adus aminte cu bucurie de bisericuţa
de la Tărtăşeşti de pe Valea Şuşiţei, sau de
cea de la Hobiţa, nişte piscuri fără asemănare din
acest colţ de ţară, care au străpuns cerurile noastre.
Astăzi,
noi slujim această vrednicie a lor, a sfinţilor, şi prin acesta
suntem părtaşi la sfinţenia lor, împrospătându-ne şi
mai mult puterea de muncă şi de dăruire faţă de Bunul
Dumnezeu şi Biserica Sa.
Pământul acesta al
ţării noastre, supranumit asemenea Muntelui Athos „Grădina
Maicii Domnului”, a odrăslit şi sfinţi din neamul nostru, care
ne-au lăsat o învăţătură sfântă, pe care noi,
clerul, avem datoria să o sădim mai ales în sufletele tinerilor
noştri.
Îl felicit pe Înalt Prea
Sfinţitul Mitropolit Teofan că a propus Sfântului Sinod închinarea
acestui an Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana şi
organizarea sărbătorii din aceste zile, propuneri
îmbrăţişate cu toată atenţia şi respectul
cuvenit.
Bucuria
noastră sporeşte atunci când în mijlocul nostru se află un
urmaş al învăţăturii 
Sfântului
Nicodim din Balcani, profesorul, misionarul şi organizatorul
fără pereche, Prea Fericitul Părinte Anastasios, Arhiepiscopul
Tiranei şi a toată Albania, cel care a făcut din Biserica
Martiră a Albaniei, de atâtea ori răstignită, o lumină în faţa
celor care nu cred în Sfânta Evanghelie, dar pe care i-a cucerit cu fapta
creştinească.
Împreună
cu noi, părtaş la această sărbătoare a noastră,
se află şi Înalt Prea Sfinţitul Ierotei, Mitropolit de
Nafpaktos, de asemenea, un mare teolog, delegatul Sanctităţii Sale,
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, care ne-a ţinut o
prea frumoasă prelegere la mănăstirea „Dintr-un lemn”.
Aşadar,
iubiţi fraţi şi surori în Domnul, avem împreună cu noi, în
aceste zile, doi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe aflate în aria de
slujire a Sfântului Nicodim, aria Ortodoxiei noastre, care începea cu
Ierusalimul, Muntele Sinai şi continua cu Bisericile din Balcani. Din
acest punct de vedere, Ţările Româneşti, prin astfel de
slujitori, asemenea Sfântului Nicodim, nu au fost cu nimic mai prejos decât
celelalte centre de teologie şi de trăire creştină.
Pe toate le
avem, ne trebuie doar voinţă, voinţă stăruitoare,
voinţă şi iar voinţă şi iar tăierea voii
şi iar tăierea voii, ca să ne slujim Sfânta noastră
Biserică.
Bine v-am
găsit!
SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV PF TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI
IMAGINI Restartare
secretariat : mail
© Mănăstirea Tismana – 2006