Cuvântul Prea Fericitului Părinte TEOCTIST,

A veni la locurile sfinte de pe Valea Tismanei este un ritual moştenit de milenii, din vremurile Daciei

Cuvântarea Prea Fericitului Părinte TEOCTIST,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

cu prilejul comemorării a 600 de ani de la trecerea la Domnul

a Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Tismana, 24 septembrie 2006

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit Teofan,

Sanctitatea Voastră Arhiepiscop al Tiranei şi al Albaniei, Anasatasios,

Înalt Prea Sfinţite Mitropolit Ierotei din Grecia,

Şi prea iubiţi fraţi şi surori,

Fraţi în Hristos,

Iată, o zi din cele pe care sufletul nostru le doreşte neîncetat, o zi plină de lumină, o zi plină de har dumnezeiesc, o zi de întâlnire în Hristos şi în cele mai alese şi înalte valori umane, care izvorăsc din cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos.

Personal, trăiesc sentimente emoţionante, pentru că Dumnezeu a rânduit să slujesc această mitropolie şi această sfântă mănăstire, să cunosc în viaţa mea şi personalităţi de seamă din mănăstirea aceasta, dar mai ales istoria ei, un fel de Sion, al nostru, al românilor, mănăstirea Tismana, şi acest pisc de lumină, care este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, ne urcă pe toţi, mai mult decât am putea noi să o facem singuri, pe culmile de gândire şi de frumuseţe, de descoperire a vocaţiei noastre de oameni, în primul rând. Şi noi, slujitorii Bisericii, zicem a descoperirii vocaţiei noastre de slujitori, a mănăstirii sau a parohiilor, a sfintelor altare străbune. M-au purtat paşii aici, de multe ori, pe urmele Sfântului Cuvios Nicodim şi a marelui nostru Mitropolit Firmilian, care şi-a făcut din viaţa sa o adevărată culme de lumină, din grija pe care a avut-o pentru mănăstirile oltene şi, îndeosebi, pentru mănăstirea aceasta, Tismana. Găsim aici pagini din secolele voievozilor, pe care le-a pomenit Înalt Prea Sfinţitul Teofan, astăzi, atâtea nume de domnitori şi de voievozi legate de colţul acesta de ţară, de Tismana, o terasă modestă, dar care a făcut mult în decursul secolelor. Iată, au trecut 600 de ani de când această personalitate atunci, europeană şi balcanică, în acelaşi timp, unea Ortodoxia de la Muntele Athos până în părţile noastre; Ortodoxia cea mai curată, cea mai limpede şi în gândire şi în scris şi în artă. De aceea, am zis că trăiesc emoţii, pentru că de aici privim vârfurile de sus ale muntelui, unde trei măicuţe curajoase stau şi iarna şi vara, acolo sus, la schit, şi unde s-au împrietenit cu urşii şi cu vietăţile pădurii, ca altădată, aşa cum ne spun scrierile Patericului, s-a întâmplat aici şi se întâmplă veşnic.

Sunteţi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, şi suntem cu toţii privilegiaţii istoriei noastre, a acestor personalităţi care au covârşit frumuseţile dumnezeieşti, şi de pe acest colţ de lume, care se numeşte România, acum, au odrăslit piscuri de lumină în istorie, ca acest Părinte Cuvios Nicodim, şi în Moldova şi în Transilvania şi oriunde ne îndreptăm paşii. Suntem fiii şi strănepoţii lor, urmaşii lor, privilegiaţii lor, că trăim astăzi, iată, numai aici, o zi care adună valori din sudul şi nordul Dunării.

In imagini: între PF Teoctist şi înaltele feţe bisericeşti din Elada şi Albania există o strânsă prietenie

L-aţi ascultat acum pe Prea Fericitul Anastasios, păstoreşte cea mai tânără Biserică, Biserica Ortodoxă a Albaniei. Este o Biserică tânără pentru că atât de puternică a fost credinţa, că înainte de prăbuşirea blocului comunist Albania s-a trezit, unde Biserica şi religia au fost zdrobite cu desăvârşire. Dar au renăscut. Şi au renăscut acum prin misionarismul, prin apostolatul Prea Fericitului Anastasios, care a readus la viaţă Biserica Ortodoxă din Albania, cu vestiţi credincioşi. Credincioşi acolo şi din neamurile noastre, ale strămoşilor noştri români, ştiutori de carte şi sprijinitori ai Muntelui Athos. Prea Fericirea Sa v-a ţinut un cuvânt care putea fi ascultat de cele mai înalte universităţi ale Europei şi ale Oxfordului, căci este cu adevărat un slujitor al ştiinţei adevărate, a ştiinţei despre Dumnezeu, despre realitatea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Şi suntem de aceea, privilegiaţi să-l avem astăzi aici şi să-i ascultaţi cuvântul de învăţătură foarte frumos, ca şi celălalt cuvânt mai de dinainte, al unui fiu al Olteniei, pentru că şi judeţul Vâlcea face parte din Oltenia. Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania,, noul mitropolit, cel mai tânăr mitropolit al Ţării Româneşti din Transilvania, Mitropolit al Clujului, Albei şi Maramureşului, întemeiată anul acesta cu vrerea lui Dumnezeu, prin hotărârea Sfântului Sinod. Iată, întâlniri de mare valoare şi o zi de mare valoare astăzi!

Mă impresionează prezenţa dumneavoastră, vârsta dumneavoastră tânără. Ca şi cum, la un semn, a ceea ce s-ar numi un semn magic, aţi apărut ca şi seninul cerului de astăzi! Ne-a hărăzit ziua aceasta să ne bucurăm şi să ne veselim întrînsa!

Sunteţi, iubiţii mei, şi suntem cu toţii vrednici de asemenea momente, să ştim să le folosim. Aţi ascultat astăzi predici de mare valoare, cuvinte de mare valoare, adevăruri de mare valoare, pentru că ele au rădăcina în învăţătura Mântuitorului Hristos şi în firea noastră omenească. Noi suntem de o fire cu Dumnezeu prin harul dumnezeiesc, noi simţim puterea lui Dumnezeu, o simţim oriunde când ne rugăm, când ne închinăm, chiar şi când ne întristăm şi când păcătuim, în regretul nostru simţim că am greşit. Şi de aceea este de mare folos ca în viaţă tineretul nostru să descopere această lumină pe care ne-a arătat-o Dumnezeu astăzi. Spre deosebire de cum arăta aseară, ieri partea aceasta, acum acest soare pătrunde în sufletele noastre!

Mântuitorul ne-a apărut astăzi pe valurile Mării Galileii, învăţând, ca întotdeauna, încurajând: „Nu te teme!” (Luca 5, 11), dar ascultă de cuvântul lui Dumnezeu! Toate acestea ne sunt nouă învăţături şi modul nostru de a gândi şi de a trăi, fie că suntem la parohie, fie că suntem în şcoală, fie că suntem în instituţiile de stat, oriunde am fi noi, să fim stăpâniţi de aceste principii de viaţă! Aşa am putea noi zidi o Casă a Europei, cum s-a spus de atâtea ori. Ce ar fi o Europă fără suflet, ce am fi fost noi astăzi fără acest soare, fără soarele credinţei noastre, Hristos? De aceea, Mântuitorul Hristos se află prezent prin harul său cel dumnezeiesc în fiecare colţ, în fiecare făptură şi în noi. Privindu-vă de aici, văzându-vă cu atâta elan, cu atâta înţelegere şi răbdare ascultând cuvintele şi rugăciunile noastre, parcă îl priveam pe Mântuitorul Hristos cum mulţimile Îi ascultau cuvântul şi cu toţii la un loc purtaţi aureola pe care o poartă sfinţii din icoane, pe care le vedeţi aici. Fiecare din noi purtăm Biserica cea nevăzută, Biserica din sufletul nostru, în inima noastră, loc al credinţei noastre, visteria cea nesfârşită a tuturor bunătăţilor, a frumuseţilor, dar, din nefericire, tot aceeaşi vistierie şi a răutăţilor, când inima noastră nu este curată şi nu este sălaşul Duhului Sfânt, sălaşul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

In imagini: La locul sfânt de la Tismana se strâng întotdeauna cei mai credincioşi pelerini din regiune

Aţi fost astăzi, mi-aţi arătat!, ce însemnează Biserica şi „poporul lui Dumnezeu” (Evrei 11, 25), aşa cum numeşte Sfântul Apostol Pavel pe credincioşii săi, fie din Corint, fie din Galatia, fie din alte părţi şi mai ales acelora din epistola sa către Evrei, unde spune: „nu mai sunteţi sub lege, sunteţi în legea lui Hristos, a harului şi sunteţi acum poporul lui Dumnezeu”. Aşa suntem noi astăzi şi am fost impresionat când preoţii dumneavoastră au venit şi s-au împărtăşit împreună cu noi. Să păstrăm chipul acesta al Bisericii, cel lăuntric, al nostru, dar şi cel de afară. Iată, sunteţi, în frumuseţe, egali cu natura înconjurătoare, cu această verdeaţă luxuriantă, care aşează în suflet nădejde în bine, în frumos, în viitor. Una suntem cu toţii, acum, astăzi, împreună. Aşa şi descrie unul din marii sfinţi ai Bisericii noastre, care era temeiul vieţii Sfântului Nicodim de la Tismana şi a sfinţilor părinţi şi duhovnici amintiţi astăzi de la acest microfon, Biserica Dumnezeului Celui Viu este fiecare credincios, fiecare în parte, pentru că natura îşi are obârşia în Cuvântul lui Dumnezeu, „El a zis”, „Dumnezeu a zis şi s-a făcut!” La început a fost cerul şi pământul, citim în Biblie. Acest cer şi acest pământ îl reprezentăm noi, omul ca microcosmos şi lumea întreagă ca macrocosmos. Dumnezeu este prezent şi unitar în lume şi nu se pot zdrobi legile harului lui Dumnezeu. Noi, românii, ne-am învrednicit, aşa cum ne-o dovedeşte istoria ultimelor secole şi cum a spus şi Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop, ne-am învrednicit, aşadar, de sfinţii noştri purtători de Dumnezeu şi purtători de har. Iată, şi noi ierarhii Sfântului Sinod ne adăpăm din harul şi frumuseţea dumneavoastră sufletească, nu doar a costumelor, nu doar a evlaviei, ne încurajaţi prin harul sufletesc. Suntem aici mai mulţi membri ai Sfântului Sinod, pentru că această sărbătoare a fost hotărâtă de Sfântul Sinod, iar aici, pentru prima dată, la sălaşul Sfântului Cuvios Nicodim a avut loc Congresul exarhilor din întreaga Biserică Ortodoxă Română, cărora le-a vorbit Prea Fericirea Sa şi ceilalţi ierarhi prezenţi aici. Un eveniment istoric, cu adevărat s-a întâmplat la Tismana, ca înfăptuire şi ca mărturie concretă a sfinţeniei Cuviosului Nicodim. Ne-am întâlnit cu toţii acum şi de aceea, ca Preşedinte al Sfântului Sinod am trăit şi ieri şi astăzi această clipă cu intensitate sufletească, cu evlavia şi gândul, care m-au stăpânit întotdeauna, de aceste nume mari pe care Gorjul le poartă în istoria noastră, aceste coloane de lumină, cum este bisericuţa de la Hobiţa sau biserica de la Tărtăşeşti, care acum este catedrala Mitropoliei Olteniei şi unde a fost primit Prea Fericitul Anastasios. Coloane de lumină avem în istoria noastră. Nu avem motive decât să mulţumim lui Dumnezeu şi de aceea şi în numele Dumneavoastră şi în numele Sfântului Sinod, îl felicit din toată inima pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit şi Arhiepiscop Teofan pentru iniţiativa aceasta de a face din ziua de trecere la cele veşnice a Sfântului Cuvios Nicodim, iată, o întâlnire atât de frumoasă şi a ne urca cu toţii în zările albastre ale Sfântului şi Dumnezeiescului Duh.

Vă mulţumim, Înalt Prea Sfinţia Voastră, şi felicităm mănăstirea, colaboratorii Înalt Prea Sfinţiei Voastre, părinţii protopopi care ne-au însoţit astăzi la Sfântul Potir. Este forţa cea mai mare, iubiţii mei, să nu ne lipsim de Trupul şi Sângele Domnului, de Sfânta Împărtăşanie. Este mărturia iertării păcatelor şi a moştenirii vieţii celei veşnice, care este mai presus de cugetul nostru. De aceea, este bine ca să avem pilda Sfântului Nicodim şi a altor mari părinţi din această mănăstire, care şi-au dat sufletul pentru credinţă, aşa cum este şi neuitatul stareţ al mănăstirii, părintele Arhim. Gherasim Iscu. A murit în închisorile comuniste apărând credinţa şi dând mărturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am străbătut pentru a ne salva credinţa, în frunte cu Patriarhul Justinian. Şi, iată, mărturii, cum găsim şi din domeniul acesta, călugării şi preoţii peste tot au fost apărătorii credinţei, apărători neînfricaţi şi chiar dacă au alunecat unii din ei, dar, ei au făcut-o pentru a sluji mănăstirea, pentru a sluji Biserica, pentru a-şi face datoria. Nu se poate compara cu nici o altă serie de semeni ai noştri care şi-ar face din dosarele fostei Securităţi glorii din trecut sau din prezent. Şi preoţimea a fost la datoria ei, a fost la închisoare, a trecut de la moarte la viaţa cea veşnică, asemenea acestui chip, cunoscut în vremea aceea, ca al părintelui Gherasim şi mulţi alţii din istoria noastră. Deci avem multă credinţă, ne-aţi dăruit-o, vă mulţumim!

Vă mulţumim pentru prezenţa dumneavoastră! Ne daţi curaj, fraţii mei. Noi vă purtăm în inima noastră, cu toţii, şi preoţii noştri şi monahii noştri poartă pe Dumnezeu în sufletul lor şi poartă dragostea ţării noastre şi a frumuseţilor ţării noastre în inima lor. Ei au împodobit şi ţara, au împodobit şi sufletele lor cu ce este frumos. Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă şi să păstraţi, cu voia lui Dumnezeu, cu aceeaşi vrednicie cu care păstraţi costumele acestea gorjeneşti neîntrecute şi valorile celelalte, să păstraţi şi credinţa noastră strămoşească. Amin.

Pentru atâtea cuvinte cam grăbite, cu voia şi aprobarea Sfântului Sinod, îi ofer Înalt Prea Sfinţitului Sfânta Cruce pe care o purtăm cu toţi şi pe care el a încercat să o poarte cu multă vrednicie, până acum şi, de asemenea, ea constituie un set mitropolitan de ranguri şi răspunderi pe care le are. Fiecare preot, fiecare credincios, purtaţi din strălucirea acestor frumuseţi, a acestor daruri!

Nu pot, dacă binecuvântaţi Înalt Prea Sfinţia Voastră, nu pot uita pe maica Ierusalima, maica stareţă Ierusalima, vino încoace maică stareţă! Cu curaj! Ea a fost stâlpul acestei mănăstiri în vremuri grele. Ea a adunat în jurul ei suflete devotate, ea a urcat până sus la Cioclovina, acolo, şi nu a uitat cele două bisericuţe de sus, nu a uitat nici gospodăria din câmp. Ca ardeleancă a ştiut ce însemnează munca şi organizarea unei mănăstiri ca aceasta, a făcut cinste şi, de aceea, îi acord, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Teofan, Crucea Patriarhală, semnul suprem de distincţie, care este de la fericitul de pomenire Patriarhul Miron Cristea. Să o porţi cu sănătate, maică stareţă, cu putere. Alegeţi-o egumenă! Da, să trăiască! Bine, să ne trăiască!

Inapoi la cadrul principal

SIMPOZION TEOFIL BUN GASIT CUV PF TEOCTIST RAMAS BUN MANASTIRI IMAGINI Restartare