HOME * NICODIM 1 * 2 * VIAȚA * ARBORE * EGUMENI * COLECTIE * ACATIST * PRIMUL

 

ULTIMELE CERCETĂRI PRIVIND BIOGRAFIA LUI NICODIM

NICODIM ÎN VIZIUNEA ISTORICULUI NICOLAE IORGA

 

SFÂNTUL NICODIM DE LA TISMANA

Prelucrare după broșura aflată în vânzare la mănăstire

Fotografiile și comentariile acestora ne aparțin

 

 

Viața prea cuviosului părintelui nostru

NICODIM cel sfințit de la Tismana

 

Sfântul Prea Cuviosul Părintele nostru NICODIM cel sfințit era de neam macedo - român, născut din părinți credincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului țării românești, Nicolae Alexandru Basarab.

 

Mănăstirea Cutulmuș de la Sfântul Munte Athos

Vlaicu Vodă a donat bogat mănăstirea, care la vremea aceea avea atât de mulți călugări români încât

toți se temeau că Sfântul Munte va ajunge pe mâna românilor. Primii ani de școală Nicodim îi face aici.

 

După ce învață carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoința vieții monahale în Mânăstirea Hilandaru din Muntele Athos, unde primește îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte. Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavoli.

Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos pentru adânca sa smerită cugetare, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele Sfânt.

 

Mănăstirea Hilandaru

 

            Ca egumen al Mânăstirii Hilandaru, Cuviosul Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari deprinzându-i pe toți cu frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți. Pentru aceea nu puțini sihastri, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvânt de folos .

Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică.

Deci, văzând patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Biserici Sârbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor. Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mântuirea semenilor săi .

In urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulți ucenici in sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază doua mici așezări monahale Vratna și Mănăstirița. Iar in anul 1364 trece în Țara Românească și se așează pe valea râului Vodița, unde exista o mica sihăstrie întemeiată de călugări vlahi.

Aici, Cuviosul Nicodim, cu  ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și RADU I (1377-1384) și al sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserica de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc ca ,,după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chiar Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț.”

Pe valea râului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihastri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul numit ,,CASCADE” Mănăstirea voievodală Tismana, cu aceiași hram, cu ajutorul domnilor Țării Românești Radu I și Dan I, între anii 1377 și 1378.

 

Sub aceste flori din curtea Mănăstirii Tismana

la 1,4 m adâncime, s-au găsit urmele vechii biserici

 

Aici, marele stareț formează o obște renumită de zeci de călugări, ajută la menținerea în continuare a vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rânduială de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câțiva călugări minunați, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită scoală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată Peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Tara Românească, precum și cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.

  Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni și putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe și nenumărate minuni, cât a trăit în viață, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toată boala și toată neputința. El a intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încât nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.

  La bătrânețe, Sfântul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahului Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvârșea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinții, sfătuia și mângâia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră.

 

Peștera Sfântului Nicodim

 

  Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Tării Românești, pentru sfințenia vieții și darul vindecării a tot felul de boli. Din tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați de Sfântul Nicodim se numără și fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie .

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, întemeiază pe Valea Jiului Mănăstirea Vișina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei , cu același hram , fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân . În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câțiva ani , unde a și scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.

            Ajungând la adânci bătrânețe cu sfințenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viață vremelnică la viață cerească și nepieritoare, în ziua de douăzeci și sase decembrie, anul mântuirii 1406, fiind plâns de toți ucenicii săi.

Sfintele sale moaște s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaștele cu mireasma dumnezeiască de bun miros și cu dar izvorâtor de mir și cu facere de minuni, au si fost puse în raclă, fiind așezate cu cinste în biserica zidită de el , ca și moaștele Sfântului Grigore Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistrița.

            După trecere de mulți ani, un domn al Țării Românești a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfântului Nicodim și să le ducă în orașul București. Dar, ne fiind voia Sfântului să se înstrăineze moaștele din lăcașul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului.

După aceea s-a arătat în vedenie unuia dintre călugări poruncindu-i să spună egumenului să-i ascundă moaștele și numai un deget sa ia de la mână pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim și egumenului, poruncindu-i, asemenea, să facă precum îi spusese și fratelui aceluia. Încredințându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului și mir de la moaștele sale și au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb pe care o purta sfântul la grumaz; ele se află în Sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi ca podoabe duhovnicești cinstite și de mare preț.

 

Crucea lui Nicodim

 

Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua cât de puțin, fără numai vasul a-l săruta și a se umple de bună mireasmă duhovnicească. În acest chip fiind ascunderea moaștelor sfântului, multă vreme se știa taina numai de către egumen și de unul din frații mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmerițe și vitregii, au rămas moaștele sfântului tăinuite de tot și neștiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că așa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai sus numite sfinte odoare, spre mângâierea celor ce viețuiesc în mănăstire și a bine credincioșilor creștini, prin care și acum se fac multe și nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului și vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc și aleargă cu credință la ajutorul lui. Și țara aceasta, cu rugăciunile și cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzește și se izbăvește. Apoi și pe Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoara de mare preț a sfintelor sale moaște, de multe primejdii și bântuieli ale văzuților și nevăzuților vrăjmași o păzește și o apără totdeauna cu grabnică și călduroasă folosința sa.

Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

AMIN.!

 

 

 

HOME * NICODIM 1 * 2 * VIAȚA * ARBORE * EGUMENI * COLECTIE * ACATIST * PRIMUL

 

ULTIMELE CERCETĂRI PRIVIND BIOGRAFIA LUI NICODIM

NICODIM ÎN VIZIUNEA ISTORICULUI NICOLAE IORGA