Lucrare monografică întocmită de Dan
Chiţiba în anul 1980.
Raport întocmit de Traian
Burtea preşedintele cooperativei
în anul 1980.

Fosta clădire –naţionalizată şi
închiriată de Sfatul Popular Tismana- unde funcţiona
cooperativa de producţie meşteşugărească şi casnică „PARTIZANA”
Imagine luată în septembrie 2004. Clădirea
a revenit vechilor proprietari.
Notă. Păstrăm, pe cât
posibil, lucrarea monografică a lui Dan Chiţiba conform cu originalul
păstrat în arhiva cooperativei, indiferent dacă unele formulări
nu vor fi corecte din punct de vedere gramatical. Totuşi, în lucrare unele
date (puţine) au fost asamblate fără a avea o bază
reală, fiind rodul imaginaţiei autorului. Fiind acum în posesia
actelor originale din anii 1950, ne-am permis să facem corecturile
necesare. FOTOGRAFIILE şi comentariile lor: prof. Nicu N. Tomoniu
Introducere
Păstrând şi continuând
tradiţii milenare, poporul român a făurit o artă populară
de o impresionantă originalitate, bogăţie şi expresivitate.
Strâns legată de viaţă,
arta populară s-a dezvoltat odată cu poporul, cu istoria lui. Ea
oglindeşte condiţiile economice, sociale şi culturale din
diferite epoci, precum şi sensibilitatea şi fantezia creatorilor ei.
Arta populară ca element de
cultură materială şi spirituală reflectă specificul
naţional al poporului şi are un profund caracter social.
Prin formă şi culoare, prin
varietatea elementelor decorative şi fantezia compoziţiilor, arta
noastră populară este expresia optimismului viguros, a dragostei
pentru frumos a poporului nostru, a existenţei lui pe aceste
străvechi meleaguri.
Localitatea Tismana este
cunoscută şi atestată în documentele istorice din secolul al
XIV-lea, datorită şi existenţei pe hotarul comunei a unuia din
cele mai importante monumente de artă medievală în Ţara Românească – Mănăstirea
Tismana, construită în secolul amintit.
Aşezaţi în zonă
premontană, locuitorii acestei comune s-au ocupat în trecut cu
creşterea vitelor, mai ales a oilor şi cu meşteşugurile, în
special cu cele de prelucrare a lemnelor. Se lucrau produse din doage de lemn,
piese de mobilier etc.
În cadrul industriei casnice, o
dezvoltare deosebită a avut-o ţesăturile şi cusăturile
care erau lucrate de femei pentru
nevoile propriei gospodării, pentru îmbrăcăminte cît
şi pentru vânzare în târgurile de la Baia de Aramă şi Târgu-Jiu.
Continuând tradiţiile artei
populare româneşti din acest străvechi ţinut din partea de sud a
ţării, populaţia din zonă a preluat permanent şi
îmbogăţit pregătind astfel condiţiile prielnice
formării unei cooperative în care să fie valorificate aceste
nestemate obiceiuri de hărnicie şi dăruire a străvechiului
nostru popor, milenar pe aceste meleaguri.
Cooperativa Arta Casnică de la
începuturi până la a XXX-a aniversare
Înfiinţarea
cooperativei
-
În baza Decretului nr. 133 – cu privire la organizarea
cooperaţiei
-
Prin cererea
depusă de mandatarii adunării înreg. sub nr. 105/1950 s-a
cerut autentificarea „Actului constitutiv” de către Judecătoria
rurală Brădiceni – secţia Godineşti.
Data documentară care atestă
înfiinţarea cooperativei: 05 APRILIE 1950.
(La această dată se
aprobă actul constitutiv şi statutul cooperatist)
Pe document figurează
următoarea aprobare:
APROBAT PRIN DECIZIA NR.17/05 APRILIE
1950 DE COMISIA DE ORGANIZARE A COOPERAŢIEI DIN R.S.R.
La data de 27 aprilie 1950 – actul
constitutiv şi statutul de funcţionare se aprobă juridic.
Denumirea
cooperativei: „PARTIZANA”
Sediul cooperativei:
Comuna Tismana, judeţul Gorj.
Scopul
înfiinţării: „Organizarea în comun a
producţiei mărfurilor de mare consum, deservirea trebuinţelor
celor ce muncesc, îmbunătăţirea continuă a nivelului de
trai şi ridicarea nivelului profesional şi cultural al membrilor săi”.
Durata cooperativei:
nelimitată.
Profilul
cooperativei: practicarea meşteşugului de cusături
populare.
Numărul
membrilor fondatori: (Fondatori) 27 (Paulina Pogonici, Ana Buzneri, Cristina
Lala, Constanţa Breană, Maria Lala, Maria T. Hică, Lisabeta
Cârstea, Maria Croitoru, Polina Căpriţă, Eugenia Bisericosu,
Lena V. Lala, Domnica S. Lala, Paraschiva Breană, Maria Pipera, Elena E.
Cazacu, Ana G. Marin, Victoria Piţigoi, Silvia Manghera, Angela Hica,
Aurica Buzner, Elena C. Geagu, Maria I. Motorga, Maria Toacă,
Tudoriţa Buzner, Maria I. Marga, Maria Gh. Pleşa, Vasile V. Popescu)
Partea socială
subscrisă: 270.000 lei (valori ale perioadei)
Nr. membrilor
fondatori aleşi în cons. coop. 5 cinci.
Cooperativa a fost subordonată
iniţial Uniunii de producţie meşteşugărească –
secţia textilă – Piteşti. Ulterior cooperativa a fost
subordonată Uniunii Regionale meşteşugăreşti, casnice
şi de invalizi.
Primul consiliu
ales: Format din 5 membrii. Popescu
Vasile, membru P.M.R., Croitoru Maria, membri U.F.D.R., Căpriţă Polina, membru
U.T.M., Manghera Silvia, fără partid şi Geagu C. Elena,
fără partid.
Prima comisie de
cenzori: Format din 3 membrii. Cazacu
Elena, Piţigoi Victoriţa şi Lala V. Elena.
EXTRAS DIN DOCUMENTELE DE ATESTAREA ÎNFIINŢĂRII
„Prin
certificatul Judecătoriei rurale Brădiceni, în baza
dispoziţiilor Decretului nr. 133 al conducerii de Stat, pentru organizarea
cooperaţiei, se certifică că în ziua de 27 luna aprilie 1950,
s-a autentificat la această Judecătorie Actul constitutiv şi
Statutul suszisei cooperative cu procesul verbal nr 15 din 27 aprilie 1950.
Ca
urmare fiind îndeplinite formalităţile prevăzute de Decretul
pentru Organizarea cooperaţiei se constată că – Cooperativa
„PARTIZANA” cu sediul în comuna Tismana, judeţul Gorj, este
constituită legal şi poate funcţiona”.
Componenţa
socială a membrilor cooperatori la data înfiinţării: un membru
P.M.R., un membru U.T.M., un membru U.F.D.R. , doi membrii F.P.
EXTRAS
din paşaportul economic al coop. Arta Casnică, înregistrat sub nr.
1271/17 oct.1955.-
-Pentru
anul 1950, cooperativa „PARTIZANA” nu a primit sarcini de plan şi lucra
numai ţesături şi în special cusături populare pe
pânză ţărănească ce o primea de la Uniunea
Piteşti. Produsele executate erau vândute de către colectivul
cooperativei fără să aibă beneficiari stabiliţi, iar
din vînzările efectuate se făcea plata muncitorilor. Până la
finele anului 1950 cooperativa s-a dezvoltat având la 31 dec. un efectiv de 98
lucrători.
Pentru
o descifrare a propunerilor ce trebuia să execute s-a stabilit
confecţionarea următoarelor produse care sau şi executat;
-
100 buc. ii din
pânză topită.
-
180 buc.
cămăşi de noapte pentru bărbaţi.
-
100 per.
costume naţionale.
-
40 buc.
feţe masă pătrate de 1/1.
-

Secţia
de cusături în primii ani ai cooperativei PARTIZANA.
Pe perete
se observă portretul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej secretar general al PMR
Se
remarcă Maria Croitoru, a doua din dreapta, membră a primului
consiliu ales.
Cu
cravată, coordonatorul tehnic Traian Burtea, numit de Uniunea Textilă
Piteşti.
UT
Piteşti era organul ierarhic superior cooperativei Partizana.
Planurile
cincinale
Pentru anul 1951 (primul an organizat)
s-a primit un plan de producţie şi fond de salariu. (Planul a fost de
19.300 mii lei în valori nestabilizate) În acest an funcţiona o
secţie de cusături populare organizată cu 25 cusătoare în
colectiv iar restul cu munca la domiciliu. Tot în acest an se mai
înfiinţează şi secţia de ţesut pânză pentru
cusături. Această secţie era încadrată cu 4
ţesători.
Produsele executate în aceste
secţii au fost căutate pe piaţa de desfacere.
În anul 1956 se mai înfiinţează
o secţie de covoare olteneşti în comuna Bâlta cu un număr de 16
lucrătoare, angajate din zonă.
Cooperativa nu avea local propriu
şi plătea o chirie în care îşi avea organizat procesul de
producţie, pentru o suprafaţă de 395 mp.
-
La 1 ian. 1955 în cooperativă se executau
următoarele sortimente:
-
Ţesături bumbac
6,8 m.m.p
-
Ţesături lână 5,4 m.m.p. în care era inclusă şi lâna din
ţesăturile artizanale ca: vâlnice, cuverturi, feţe de masă,
etc.
-
Costume naţionale 480 perechi
-
Sacoşe din bbc. cu alesături 5.000 buc.
-
Faţă de masă alesăt. bbc. 800 buc.
-
Ştergare cu alesăt. bbc 800 buc.
În cincinalul 1951-1955 s-a mai
executat 17 mp. covor oltenesc şi câteva costume populare destinate
exportului la cerinţa unor beneficiari externi.
Mijloace de
bază.
- 1950 nu are
- 1951 1.500 mii lei (nestabilizaţi)
- 1955 30.923 lei
Principalii
beneficiari: UCECOM şi CARTIMEX (pentru export)
Primii furnizori de
materii prime:
-
Uniunea Textilă Piteşti
-
Fabrica Cisnădie – Sibiu
-
Cooperativa „1 Mai” Timişoara
Productivitatea
muncii: 1951 13.628
mii lei (nestabilizaţi)
1955 222.960 lei
Notă. Stabilizarea
naţională s-a făcut în 1952.
Nota autor site: 28.01.1952
Reformă bănească, conţinutul acoperirii în aur este ridicat
la 0,079346 grame de aur fin la leu. Schimbul banilor se face de la 20 la 400
lei pentru un leu nou, diferenţiat pentru populaţie (20:1),
întreprinderi de stat şi cooperatiste.
Beneficiu:
1950
12 mii lei (nestabilizaţi)
1951
130.000 lei
1955 256.000 lei
Preţ de cost
realizat:
1950 nu se evidenţiază
1951 592 mii lei (nestabilizaţi)
1955 1.135 mii lei
Mijloace de
transport. – Pentru transportul mărfurilor şi expedierea
acestora cooperativa plătea chirie unui cărăuş care executa
serviciile respective. În anul 1956, cooperativa a fost dotată cu o
bicicletă ca mijloc de transport al salariaţilor de la sediu la
secţii.
Extras
din adresa datată 30 nov. „Livrările de produse casnice la
această cooperativă se fac foarte anevoios deoarece nu avem alt
mijloc de transport decât căruţe sau care, iar în timpurile de
iarnă sau zilele cu ploi, nu putem expedia marfa la timp…
Transpoarte n-am planificat deoarece
cooperativa noastră nu livrează cantităţi mai mari de circa
300 kg.”
Din „STATUTUL” cooperativei
meşteşugăreşti „PARTIZANA” cu sediul în comuna Tismana,
judeţul Gorj. (Primul statut de bază)
În monografia Dan Chiţiba sunt
inserate art.1 si art.3. Am considerat ca trebuie cunoscute şi alte articole.
Poate şi nişte comentarii. De aceea, pentru extrase din statut
accesaţi legătura din cadrul de sus.
Relaţiile
de export
Cooperativa a început relaţiile
de export încă din primul an, produsele executate fiind mult solicitate
peste hotare.
Principalele produse exportate fiind:
-
Produse din ţesături cu alesături:
ştergare, sacoşe, şerveţele, feţe de masă,
feţe de pernă, cuverturi şi altele.
-
Produse executate cu acul: cusături cu motive populare
pe diverse pânzeturi, ii, fuste, seturi şi altele.
-
Produse de confecţii din aba cu aplicaţii din
suitaş pe motive populare: pardesie, taioare, haine, iţari.
-
Renumitele covoare româneşti (olteneşti)
fără asemănare peste hotare
Exportul a cunoscut o dezvoltare
susţinută, permanentă şi datorită faptului că „Arta
Casnică” Tismana, a fost prezentă la toate târgurile
internaţionale, cu produsele pe care le execută. De asemenea
participă la o serie de expoziţii atât internaţionale cât
şi în ţară.
Principalele ţări cu care a
întreţinut relaţii de export sunt: URSS, Canada, RFG, Japonia, SUA,
Australia, Franţa, Anglia, Olanda, Italia, Grecia, Suedia, Elveţia,
Austria, Belgia, Noua Zeelandă, Polonia.

Fete de
la Arta Casnică lucrând în curtea casei Nefiru din Tismana
Vizite
şi impresii
ale
unor personalităţi din ţară şi de peste hotare care au
vizitat cooperativa „Arta Casnică”
20
iunie 1960 – ziaristul japonez SHIRO SOZOKI – Secretar general al
Asociaţiei de prietenie Japonezo-română.
Delegaţia
economică chineză – formată din Ioan Siul Sian, Cian Vii Sin,
Tien Ji Lin.
Virgina
Vidal – ziaristă din Chile, ziarul „EL SIGLO”. Spunea: „Nu ne mai
săturăm să admirăm variatul şi bogatul artizanat
românesc!”
Richard
Chandwsky – ziarist japonez.
Stavdis
Iancu Consilier grec din Atena.
Delegaţia
de profesori universitari de la „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.
Roggen
Kamper din Dortmund, RFG.
Delegaţia
de partid din regiunea Cottbus-RDG.
Marci
Phelan – din California SUA care a exclamat: -Ce am văzut este
formidabil”.
Sabin
Bălaşa – pictor român: „Fericit să cunosc aceste noi realităţi
ale acestor bătrâne meleaguri. Doresc din inimă tuturor truditorilor
pentru frumos, din această unitate de artă populară de
excepţie, sănătate şi fericire.”
Ilie
Purcariu scrie în revista FLACĂRA din 20 martie 1980 articolul „O
adevărată Academie a artelor populare”
Diplome şi distincţii.
Titlul
de „COOPERATIVA FRUNTAŞĂ PE ŢARĂ” (pe ramura – artă
populară şi meşteşuguri artistice) în anii 1966, 1975, 1978
Titlul
de „COOPERATIVĂ EVIDENŢIATĂ PE ŢARĂ” în anii 1963,
1974
Titlul
de „COOPERATIVĂ FRUNTAŞĂ PE UJCM” în anii 1966, 1970, 1971,
1977, 1979.
Titlul
de „COOPERATIVĂ EVIDENŢIATĂ PE UNIUNE” în anii 1974, 1977.
Date statistice privind dezvoltarea
cooperativei.
În
anul 1950, nu a avut sarcină de plan.
În
anul 1951 s-a primit o sarcină de plan de 19.300 mii lei în valori
nestabilizate. S-a realizat 16.226
Perioada
cea mai fertilă din cei 30 de ani de existenţă a cooperativei
este cea din ultimii 15 ani (1965-1980). Spre exemplu:
|
Indicatorii |
Plan
anul 1980 |
1980
faţă de 1965 |
Creşteri Producţia
valorică în medie pe an |
|
Producţia marfă mii
lei |
94,0 |
9,4 ori |
6.300 |
|
Prestări servicii
către populaţie – mii lei |
7,0 |
15,9 ori |
500 |
|
Livrări fondul
pieţii – mii lei |
89,0 |
11,9 ori |
5.900 |
|
Exportul – în mii lei
valută |
2.440 |
19,8 ori |
165 |
De al 6.250 mp. de ţesături
bumbac cât se executau în anul 1971 s-a ajuns în anul 1980 la peste 70,0 mii
mp. de ţesături cu alesături, care se execută cu munca la
domiciliu în 11 puncte de primire-predare, organizate şi peste 37 sate
componente din zona de nord a judeţului Gorj, la care participă peste
1580 femei începând cu vârsta de 16 până la 57-60 ani şi chiar mai în
vârstă. În rândul acestor cooperatoare sau descoperit nenumărate talente
în domeniul arte populare, al ţesutului. (Ex. Băbău Silvia,
Poenaru Cristina, Nistor Polina, etc …………………..)
Cele mai eficiente realizări în
arta ţesutului au fost şi sunt cunoscute în localităţile:
Tismana, cu satele: Pocruia, Topeşti, Vânăta, localităţile
Padeş, Motru Sec, Godineşti, Leleşti, Câlnic,
Pociovaliştea.
În cadrul aceloraşi puncte de
lucru se mai execută şi ţesături din lână: vâlnice
(fote) etc.
Ţesătura din lână
cuprinde în cadrul cooperativei o dezvoltare deosebită. Covoarele care se
executau în anul 1951 în suprafaţă de numai 650 mp., în anul 1980
producţia s-a ridicat la peste 14.000 mp. din care aproape 11.000 de covor
românesc (oltenesc)
Execuţia produselor de artă
populară la domiciliu, a însemnat în decursul anilor de
existenţă un sistem de muncă care să asigure condiţii
pentru realizarea unei producţii cu cheltuieli mai reduse, prezentând
posibilităţi largi de a antrena în activitatea organizată
numeroasă forţă de muncă feminină în special în zonele
amintite.
Prezenţa femeilor în activitatea
cooperativei.
87% din efectivul total la 31 dec.
1979.
Acest fapt ilustrează
posibilităţile largi de manifestare a capacităţii şi
forţei de muncă a femeii.
Sistemul de muncă la domiciliu asigurând femeii – în
acelaşi timp – posibilitatea de a-şi îndeplini cu mai multă
uşurinţă şi rolul social în familie.

Anul 1969. Şedinţă a cooperatorilor
la Căminul Cultural Tismana.
La masă, o comisie de lucru formată din:
I. Brandiburu, Vali Croitoru şi I. Viloiu
Beneficiari
Formaţii artistice ţi mari
ansambluri ca: „Ciocârlia”, „Alunelul”, „Cindrelul”, Formaţia de dansuri
şi cântece a Consiliului Central al Sindicatelor, numeroase case de
cultură şi formaţii artistice, ansamblul de cântece şi
dansuri al UTC-ului.
Mari magazine cu profil de artă
populară din Bucureşti şi alte mari oraşe ale
ţării: „Romarta”, „Bucureşti”, „Romartizana”, „Arta
populară”, principalele magazine de pe litoralul Mării Negre, din
oraşele patriei: Timişoara, Braşov, Cluj, etc.
Toate unităţile de desfacere
din sustemul Uniunilor Judeţene.
Toate unităţile principale
din MIU şi CENTROCOOP.
Diverse case de cultură,
sindicate, formaţiuni artistice din unităţi socialiste, uzine
şi fabrici.
Scrisori,
impresii şi declaraţii
Consiliul de Stat al RSR
Scrisoarea din septembrie 1973.
Tovarăşe Preşedinte,
Pentru contribuţia deosebită,
adusă la pregătirea acţiunilor de reprezentare, prin executarea
unor obiecte de artă populară, de mare fineţe şi rafinament
artistic, destinate a fi oferite din parte conducerii de partid şi de
stat, cu prilejul vizitelor oficiale efectuate în străinătate în
cursul anilor 1972 şi 1973, precum şi cu prilejul vizitelor unor
conducători de partid şi de stata în ţara noastră,
transmitem pe această cale calde felicitări şi mulţumiri
colectivelor de salariaţi din cooperativa Arta Casnică.
Obiectele de artizanat executate de
colectivele sus-menţionate, de bună calitate, lucrate cu grijă
şi simţ artistic, au contribuit din plin la popularizarea artei
noastre populare şi totodată la creşterea prestigiului statului
nostru peste hotarele ţării.
Vă rugăm să
transmiteţi mulţumirile conducerii de stat, colectivelor de
salariaţi ale cooperativelor meşteşugăreşti Tismana.
Direcţia de artă
populară şi meşteşuguri artistice.
Prin reprezentanţii săi din
„NEW-YORK” SUA. „Pentru contribuţia dvs, la deosebitul succes de care se
bucură aici la New-York, produsele de artizanat, vă transmitem
felicitări.”
14.IX.1969 – Paris. CRISTIAN – Conducătorul
Ansamblului „Pandelaşul” Constanţa: „…… produsele de artizanat,
costumele populare executate de dvs. au făcut furori peste hotare, aici la
Paris şi în Spania…”
Intreprinderea de vagoane Caracal.
„Pentru promptitudinea cu care Dvs. aţi onorat comanda noastră,
pentru măiestria cu acre au fost executate aceste costume, vă
rugăm să primiţi din partea noastră cele mai
călduroase felicitări, rugându-vă pe această cale să
le transmiteţi prin Dvs, şi lucrătorilor artişti care le-au
executat.
Comitetul de Cultură şi
Artă al judeţului Dolj. „Festivalul şi concursul cântecului
popular românesc ”Maria Tănase” desfăşurat la Craiova în anul
jubiliar al celei de a XXV-a aniversări a eliberării României, a
constituit un prilej de trecere în revistă a comorilor folclorului muzical
din toate colţurile ţării, contribuind la descoperirea şi
afirmarea unor valoroase talente din rândul artiştilor amatori.
Apreciind că reuşita acestei
manifestări artistice de înaltă ţinută, se datoreşte
în bună parte şi sprijinului entuziast acordat de Dvs. comisiei de
organizare, pe toată durata desfăşurării festivalului,
vă mulţumim călduros, făcându-vă părtaşul
bucuriei noastre.
Preşedinte,
Prof. Florea Firan
DR. N. Mihai – medic primar
„…. îmi exprim admiraţia
faţă de măiestria şi deosebitul bun gust ce-l
reprezintă arta Dvs. Aş vrea să vă mărturisesc că
oamenii cunoscători,slujitori pe ogorul artelor în cluj si-au exprimat
aceeiaşi admiraţie.
Vă urez imaginaţie şi
bogată inspiraţie, pentru o grandioasă victorie în prosperitatea
unităţii pe care o conduceţi, într-o eventuală confruntaere
internaţională…”
Intocmit,
Dan
Chiţiba
UJCM GORJ
Cooperativa „Arta Casnică” TISMANA
Raport întocmit de Traian Burtea preşedintele
cooperativei în anul 1980.
NOTĂ. Păstrăm
raportul aşa cum a fost redactat. Pentru viitor, pentru istorici, acesta
este un document. În vremurile dictaturii comuniste, osanalele care se ridicau
lui Ceauşescu erau obligatorii în orice discurs. Ele nu diminuează
nici munca ţesătoarelor, nici prestigiul cooperativei nici a
conducerii ei.
Zona
Olteniei, judeţul Gorj, este beneficiarul unei producţii artizanale
abundente şi de o rară frumuseţe care se distinge prin
caracteristici şi trăsături specifice în care se îmbină cu
măiestrie elementele de folclor şi îndemânare a creatorilor populari,
cadru care a permis organizarea şi valorificarea acestei tradiţii,
prin cooperativa „Arta Casnică” din Tismana.
Producţia
de artizanat a cunoscut o dezvoltare deosebită; în prezent valoarea
acesteia depăşind 75 milioane lei din care peste 20% este
destinată exportului, în cele peste 12 ţări din patru
continente.
Conştienţi
de sarcinile ce ne-au revenit din documentele Congresului al XI-lea şi al
XII-lea al Partidului Comunist Român, ne-am mobilizat şi am creat
posibilitatea sporirii potenţialului economic al cooperativei noastre,
realizând pe perioada celor 4 ani şi 5 luni din acest cincinal un spor de
producţie de peste 55,2 mil. lei.
Valorificând
mai superior tezaurul folcloric, am reuşit să mărim gama de
produse de artă populară şi artizanat şi am obţinut
până în prezent numai în cincinalul actual un spor de produse peste plan
care au fost livrate la export în valoare aproape de 1,1 mil. lei valută.
Aş dori să subliniez cu această ocazie avantajele mari şi
eficienţa sporită pe care le oferă munca la domiciliu, producând
valori materiale cu cheltuieli minime, dându-ne totodată un larg câmp de
creaţie şi de inspiraţie cooperatoarelor şi cooperatorilor
noştri.
Convinşi
de justeţea sarcinilor trasate de tovarăşul Nicolae
Ceauşescu Secretar General al Partidului Comunist Român, cu privire la
aplicarea noului mecanism economico-financiar, informez consfătuirea
noastră că prin măsurile aplicate de noi cooperativa „Arta
Casnică” Tismana este autofinanţată încă din anul 1977.
Raportez
că pe cele 5 luni ale acestui an am obţinut o producţie de peste
42% numai cu munca la domiciliu. Acţiunea de valorificare şi de
cooptare a forţei de muncă se desfăşoară din plin
şi în acest an.
Am
luat măsuri pentru ca începând cu anul 1981 să fie
înfiinţată o nouă cooperativă în zona Novaci care va
valorifica folclorul specific acestei zone.
Parte
integrantă a activităţii de artă populară şi
artizanat o reprezintă activitatea de ţesături şi
cusături cu motive naţionale. În acest domeniu am reuşit să
atragem peste 1500 de femei care cu acul, cu războiul
strămoşesc, şi cu spata, fără consum de energie
electrică sau alte investiţii, acestea îndrumate şi organizate
în peste 35 centre de primire-predare şi 108 sate ale judeţului Gorj,
realizează o producţie anuală de peste 45 mil. lei din care
destinate exportului aproape 1,2 mil lei valută.
Referindu-mă
la modul în care cooperativa Arta Casnică Tismana din judeţul Gorj
şi-a realizat planul pe cele 5 luni ale acestui an, raportez că exportul
a fost depăşit pe total şi pe relaţii, acesta fiind în
exclusivitate artă populară şi artizanat.
Măsurile pe care le-am
întreprins până în prezent şi
pe care le vom lua în continuare vor conduce la obţinerea unor rezultate
mai bune, astfel că preliminăm îndeplinirea şi
depăşirea exportului atât pe semestrul I şi pe întreg anul 1980,
având în vedere şi sarcinile suplimentare pe care le-am însuşit. De
asemenea doresc să informez consfătuirea că am luat o serie de
măsuri încă de pe acum cu privire la pregătirea în bune
condiţiuni a producţiei destinată exportului pentru anul 1981.
Din aceste măsuri
exemplificăm câteva şi anume:
-
diversitatea gamei de produse de artă populară
şi artizanat, sporind numărul acestora cu peste 120 de noi modele.
-
organizarea de expoziţii de ţesături cu
alesături şi cusături cu motive naţionale în centrele de
predare-primire care să creeze pe de o parte satisfacţia morală
a artizanelor cât şi trezirea interesului pentru nou, în arta
populară şi artizanat.
-
popularizarea lucrătoarelor care obţin cele mai
bune rezultate privind descoperirea celor mai autentice şi vechi modele
din lada de zestre a vechilor artizani şi care au creat produse de cea mai
bună calitate.
-
recrutarea în continuare a forţei de muncă din
rândul femeilor şi calificarea acestora în specificul artei populare
şi artizanat.
În încheiere tovarăşi
permiteţi-mi să fac următoarele propuneri:
-
având în vedere că în activitatea de export,
acoperirea cu comenzi la artizanatul textil în cadrul căreia deţine
ponderea activitatea de ţesături cu alesături şi
cusături cu motive naţionale, nu este acoperit la nivelul
posibilităţilor de care dispunem, propunem să fie luate
măsuri la nivel central pentru găsirea unor soluţii, căi
şi metode care să conducă la înviorarea accentuată a acestui
domeniu de activitate.
De asemenea propun să fie
luate măsuri la nivel central pentru dezvoltarea producţiei de
pânză necesară artizanatului textil care este tot mai mult
solicitată în zilele noastre, atât pe piaţa internă cât şi
externă.
-.-.-.-
A mai fost adăugat, scris
de mână: „În încheiere tovarăşi, permiteţi-mi să
fac următoarele propuneri:- Propun ca la nivel central, ca la
discuţii cu partenerii străini să ia parte tov. de specialitate
din cooperativele producătoare, de asemenea mai propunem ca vizionarea
târgurilor la care expunem produsele de artă populară şi
artizanat să fie trimişi reprezentanţi care considerăm
că ar fi nu numai locul unor tratative ci un schimb de
experienţă.
Propun aceasta datorită faptului că
partenerii străini mai aduc modificări la unele produse ce noi le
prezentăm la diferite …. ca: dimensiuni, colorit, materie primă etc.
… luând parte la tratative … mai uşor ne descurcăm noi cei din
cooperative care participăm activ la procesul de producţie.”
(punctele reprezintă cuvinte indescifrabile)