|
 CĂTRE DASCĂLI
Iubiţi ai
creşterilor noastre, când v-am întâlnit prima dată,
eraţi semeţi şi temerari iar noi vă priveam cu
sfială. Vă sorbeam cuvintele, vă ascultam poveţele
şi vă cleveteam defectele pentru a nu vă lăsa
să deveniţi supraoameni în inimile noastre tinere. V-am
nedreptăţit uneori. Ne-am imaginat câteodată că am
fi mai buni decât voi la catedră.
Viaţa ne-a
dăruit multora dintre noi parte sau întreg din poftirile noastre.
Am înţeles, în timp, că ochiul tânăr nu are
înţelepciunea celui matur. Nu mai cârtim împotriva voastră,
iubiţi dascăli ai tinereţii noastre! Ne este dor de voi,
de sfatul şi poruncile voastre. Ne este dor şi ne rugăm
pentru sufletele celor care nu mai sunt.
Azi e rândul
nostru a ne întâlni cu draga privire semeaţă a celor tineri.
Gândim sub călăuza blândă a cugetului nostru.
Vă
mulţumim pentru că din cei de ieri ne-aţi făcut cei
de azi.
Suntem ce suntem
pentru că aţi fost ce aţi fost, oameni cu iubire de om ,
cu aplecare firească a responsabilităţii înspre cei de o
vârstă cu visele. Nu vă vom abandona vorbelor rele.
Dimpotrivă, vă vom lăsa să trăiţi mereu
în lacrimile de bucurie cu care întâmpinăm realizările
vieţii.
Nicăieri nu
vom fi singuri pentru că nu ne veţi lăsa singuri, atât
de profundă şi de ataşată a fost
învăţătura pe care ne-aţi dăruit-o.
Cu dragoste
până la capăt împreună!
Promoţia 1965-1969.
|
